Să-ncepem cu o întrebare familiară: ce-aveţi domne' cu ei?
Mihai Găinuşă: Cu cine? Noi? Noi nu avem absolut nimic cu nimeni. Facem totul dezinteresat. Dar, din păcate, ei au ceva cu noi, pentru că nu se poate să ne zgârie atât urechile, vorbesc de crainici, de politicieni, de oamenii din showbiz, cât şi vizual, vorbesc de aceeaşi oameni, să ne atace pe toate canalele şi noi să nu facem nimic. Aşa că am luat şi noi atitudine, asta facem, luăm atitudine, nu ne lăsăm inteligenţa călcată în picioare de toţi neaveniţii.
Şerban Huidu: Tocmai că nu avem nimic cu oamenii, povestea nu este legată de oameni, ci e legată de fapte, întâmplări, societate, televiziune, unde televiziunea este oglinda societăţii, nu? Locuim în ţara cu cel mai mare consum de televiziune din Europa, pentru că nu avem altceva, nu există viaţă culturală, nu există viaţă socială, de fapt nu există nimic. Şi atunci, din noianul ăsta de poveşti, Cronica asta se vrea, un fel de asanare a vieţii culturale pe care n-o avem. Deci nu avem nimic cu oamenii, avem ceva cu ţara, pentru că trăim într-o ţară bolnavă.
Nu avem o viaţă culturală? Deloc?
Ş.H.: Într-un oraş ca Bucureştiul, cu 3 milioane de locuitori, avem o activitate culturală care, din punctul meu de vedere, pâlpâie un pic deasupra lui zero. Şi asta nu am constatat-o doar eu, ci şi nişte cetăţeni străini care au lucrat pe la noi vreo trei ani şi ceva şi erau şefi la Prima TV. Când au venit, nu prea au înţeles care era scopul Cronicii, credeau că este doar o simplă emisiune de televiziune. După ce au stat aici aproape doi ani, mi-au spus „Abia acum înţelegem de ce este atât de importantă Cronica Cârcotaşilor pentru România". Şi l-am întrebat pe unul dintre ei de ce este atât de importantă. Acesta făcea naveta Bucureşti-Budapesta şi mi-a explicat că Budapesta, un oraş aproape la fel de mare, este incomensurabil mai bogat din punc