A lucrat ca asistentă la Spitalul Judeţean Slatina, iar din 2.000 a luptat pentru interesele angajaţilor din sănătatea olteană, pe care acum îi conduce.
Povestea vieţii ei începe din adolescenţă, atunci când a dat examen de admitere la Facultatea de Medicină însă norocul nu i-a surâs şi nu a fost admisă. Pentru că şi-a dorit să lucreze în sănătate, s-a înscris la Şcoala Postliceală Sanitară. „De mică am simţit o chemare către acest domeniu, şi pentru că am picat la facultate am urmat şcoala postliceală. Sunt asistentă medicală din 1994, iar din 2000 mi-am început cariera în sindicat, mai întâi am fost lider de sindicat la Spitalul Judeţean Slatina, apoi la Uniunea Judeţeană SANITAS“, povesteşte Roxana Dragomir, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina. A reprezentat cu drag interesele salariaţilor din sănătatea olteană şi a reuşit să obţină câteva drepturi pentru angajaţi în activitatea ei de sindicalist. „Mi-a plăcut ceea ce am făcut şi pot spune că am reuşit, prin negociere, să obţin toate drepturile oamenilor pe care i-am reprezentat. Când mi s-a propus acest post de manager mi-a părut rău că a trebuit să renunţ la activitatea mea de sindicalist“, spune Roxana.
Vrea ca angajaţii spitalului să aibă spirit de echipă
Funcţia de manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina a venit ca o provocare pe care a acceptat-o cu speranţa că poate face ceva pentru unitatea medicală, mai ales că îi cunoaştea toate probleme lucrând de mai bine de 15 ani în domeniul sanitar. „Eu ştiam aşa de bine oamenii care lucrează în spital, până şi problemele lor personale. Nu mi-a fost greu să mă acomodez, ci dimpotrivă pot spune că am intrat direct în pâine“, explică Roxana Dragomir. Ştie că mai sunt multe de făcut în spitalul slătinean şi speră ca atunci când va fi schimbată de la conducerea unităţii să lase ceva în urma sa. „În primul rând îmi doresc să