Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Boyz II Men: Grup-vedetă în aprilie

Publicat in Jurnalul, joi 8 aprilie 2010 ·

După ce în acest week-end avem Ziua Chitarelor - ediţia a doua şi Kings of Ice, marţi, 20 aprilie, Boyz II Men susţine un concert extraordinar la Sala Palatului.

La iniţiativa italianului Corrado Sgandurra, anul trecut a avut loc Ziua Chitarelor, un adevărat tur de forţă realizat de Guthrie Govan, Jose de Castro, Mattias Ia Eklundh şi Richard Hallebeek. Cu sprijinul Primăriei Capitalei, Corrado "recidivează" şi în acest an, evenimentul Ziua Chitarelor 2 urmând a avea loc sâmbătă, 10 aprilie. De această dată, chitariştii din Bucureşti se vor bucura de prezenţa lui Andy Timmons, Brett Garsed, Greg Howe, Michael Angelo Batio, Richard Hallebeek şi a lui William Stravato, ca invitat special.

MASTER-CLASS

Fiecare chitarist internaţional va susţine câte un master-class dimineaţa, iar seara va avea un recital, Ziua Chitarelor 2 urmând să ia sfârşit cu un jam session între invitaţi. Din ce a anunţat Corrado, va fi şi un concurs pentru tinerii chitarişti români, întocmai ca la prima ediţie. Evenimentul va avea loc la Teatrul Bulandra, iar programul va începe la ora 10:30. Vom avea parte de o zi întreagă de muzică, intrarea este gratuită, însă, bineînţeles, trebuie să-ţi faci rezervare pentru a te regăsi pe lista de spectatori.

60 DE MILIOANE

Marţi, 20 aprilie, grupul american Boyz II Men va concerta pe scena de la Sala Palatului din Bucureşti. Potrivit RIAA (Recording Industry Association of America), care contabilizează toate vânzările de discuri de pe teritoriul american, Boyz II Men este cel mai de succes grup vocal R & B masculin din toate timpurile, cu cinci poziţii întâi în topurile de specialitate şi vânzări de mai mult de 60 milioane de albume. Consideraţi "The Temptations ai anilor '90", băieţii deveniţi bărbaţi au avut trei mari hituri ("End of the Road", "I'll Make Love to You" şi "One Sweet Day") ce au ajuns locu

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad

Ziua Constanta acum 3 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100, conform Agerpres.ro Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul

A murit unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii. Ioan Es. Pop avea doar 65 de ani

Ziare.com acum 2 ore
Uniunea Scriitorilor din România a anunțat miercuri, 19 iunie, că poetul Ioan Es. Pop a decedat. Numit de Mircea Cărtărescu "unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii", Pop a trecut în neființă la vârsta de 65 de ani. "Prin di

Un indian a MURIT în Italia după ce proprietarul fermei la care lucra l-a abandonat cu un braț tăiat, în urma unui accident de muncă

Gandul acum o ora
Un indian care muncea ca sezonier în agricultură în Italia, în apropiere de Roma, a murit miercuri, la două zile după ce a fost abandonat de către angajatorul său cu un braţ tăiat, în urma unui accident de muncă. „Muncitorul agricol indian, care suf

Euro 2024: Germania, prima calificată în optimile de finală. Gazdele au câştigat şi al doilea meci, cu Ungaria, scor 2-0

News.ro acum 2 ore
Reprezentativa Germaniei, gazda competiţiei, a învins, miercuri, la Stuttgart, cu scorul de 2-0, echipa Ungariei, în etapa a doua a grupei A de la Euro 2024 şi s-a calificat în optimile de finală. În prima etapă, Germania a învins cu 5-1 Scoţiia. Mi

Gafă cu repetiție. Muncitorii care pun borduri au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. S-a deschis dosar penal VIDEO

Ziare.com acum 38 minute
Muncitorii care fac lucrări la borduri în zona centrală a oraşului Alexandria, județul Teleorman, au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. Poliția locală s-a autosesizat și a deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă. "Având în ve

Vladimir Putin a ajuns în Vietnam pentru o vizită oficială

Adevarul acum 14 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin a sosit joi în Vietnam pentru o vizită oficială în această ţară care este un partener al Moscovei încă din perioada sovietică, au informat agenţiile de presă ruse, scrie AFP.

Kievul, aproape de un Acord de Securitate cu Uniunea Europeană. Când se vor semna actele

Ziare.com acum 4 ore
Preşedinţia ucraineană a anunţat miercuri, 19 iunie, că va semna, "într-un viitor apropiat" un Acord de Securitate și cu Uniunea Europeană (UE), ultimul dintr-o serie de acorduri încheiate de Kiev cu aliaţii săi din Occident, relatează AFP. "Echipe

AUR a aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR) din Parlamentul European

News.ro acum 5 ore
Toţi cei şase europarlamentari AUR au aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR). „Ne-au cântat prohodul, dar s-au înşelat! Europarlamentarii AUR vor activa în cadrul Grupului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR), ce

Deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă a fost prins

Mediafax acum 4 ore
Deţinutul care miercuri a reuşit să fugă din Penitenciarul Poarta Albă a fost prins. El a fost găsit pe un câmp. Pentru a-l opri, poliţiştii au tras cu pistolul.

Marius Tucă Show începe joi, 20 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum o ora
Marius Tucă Show începe joi, 20 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și

Vremea

București
acum

30°
mie.

22°/36°
joi

23°/39°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

27°
mie.

19°/32°
joi

17°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

20°
mie.

21°/26°
joi

20°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

17°/30°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
Timisoara
acum

24°
mie.

19°/36°
joi

22°/34°
vin.

20°/36°
sâm.

22°/39°