Sfârşit de martie, la Sighişoara. Pe străzile cetăţii, câţiva muncitori grăbesc să schimbe piatra cubică. Oraşul miroase a pământ reavăn, a zăpadă topită şi a... papanaşi. Ei, na! E atâta linişte, încât nu prea pare să se fi pornit sezonul turistic, nu-s oaspeţi destui în cetate ca să gătească cineva atâţia papanaşi încât să se umple aerul de arome!
Tigăile în care se rumenesc papanaşii le-am găsit la Burg Hostel, în bucătăria căruia 20 de tineri ucenici deprind tainele meseriei. Primul "instructor-VIP" al Centrului de Formare Profesională "Curcubeu", maestrul Gheorghe Vătafu, e acum taman la "lecţia despre papanaşi". Pe Rareş, cel mai isteţ dintre cursanţi, l-a pus de dimineaţă "mai-mare" peste colegi. Şi tot lui i-a dat pe mână şi vasul în care frământă aluatul pentru papanaşi.
"La fiecare cinci porţii, pui 500 g de brânză proaspătă de vaci, 250 g de făină, 100 g zahăr, coaja rasă mărunt de la o lămâie, 3 gălbenuşuri. Cele trei albuşuri rămase, plus încă unul, le baţi spumă, tare, şi apoi le încorporezi. Dacă nu pui albuşuri, atunci foloseştei 3 g de bicarbonat de sodiu..."
Rareş, Norica, Claudiu şi ceilalţi tineri din program sunt foarte atenţi. Pregătesc apoi "inelele" papanaşilor. "Să fie netezi, să nu iasă zgrunţuroşi la prăjit!", vine un sfat de undeva. Fetele trec apoi la tigăi. Uleiul e potrivit de fierbinte, iar papanaşii, nu prea măricei, se auresc frumos. Cu grijă, să nu devină maronii. Odată scos din tigaie primul inel rumen, maestrul Gheorghe Vătafu mă-ntreabă dacă nu vreau "să gust proba". Presară zahăr pudră, apoi toarnă puţină smântână dulce.
Îl gust, fierbinte. Sincer vă spun, niciodată nu am mâncat un papanaş mai bun. Nu e nici prea dulce, nici prea tare, uşor cremos, n-are nevoie nici de stropul de dulceaţă cu care ne-am obişnuit. E perfect!
Primăvara în bucate
De la începători la m
