Au făcut vâlvă dezvăluirile referitoare la bijuteriile doamnei Tiron, şefa de la Compania de drumuri. Dânsa pare să fie atât de ataşată de ele încât nu le poartă doar la ocazii festive – baluri, recepţii, nunţi – ci în activităţile de fiecare zi. Că doamna Tiron ignoră faptul că ele ar fi trebuit menţionate în declaraţia de avere nu mă miră: câţi sunt cei care ţin cont de aceste declaraţii? Care respectă prevederile legale? Câţiva. Restul pun chestiunea ca pe o birocraţie care trebuie tratată cu sictirul de rigoare.
Ce i-a şocat, totuşi, pe cei care au făcut aceste remarci? Doamna Tiron e, la urma-urmelor, femeie, şi femeile iubesc bijuteriile, după cum bine se ştie. Are această slăbiciune – să le poarte tot timpul. Pe cine deranjează chestia asta?
Cred că, în primul rând pe cei care, pricepându-se niţel la cifre, realizează că între valoarea acestor bijuterii şi leafa de la stat a doamnei directoare există o neconcordanţă. Şi nu una mică. Situaţie în care expoziţiile sale itinerante pot să deranjeze persoanele mai susceptibile.
Adevărata problemă a doamnei Tiron nu sunt, însă, bijuteriile, ci chiar instituţia pe care o păstoreşte. O instituţie cu 400 de oameni, majoritatea rude între ele, cu o sumedenie de directori şi cu competenţe care se bat cap în cap. La CNADR se poate bloca, cu anii, orice problemă. Cred chiar că existenţa acestei instituţii-căpuşă, care suge la greu din fondurile ministerului, este cauza faptului că nu se fac autostrăzi şi nu se repară drumuri. Ea trebuie să justifice utilitatea celor 400 de oameni şi 40 de directori, ceea ce nu-i mai lasă timp şi resurse să se mai ocupe şi de altceva. CNADR este o formă de colectare organizată a şpăgilor, atâta timp cât decide asupra oricărui amănunt. Cred că un ministru mai preocupat de bunul mers al treburilor, care ar elimina această verigă inutilă externalizând activitatea de drumuri, a
