Reprezentanții Judecătoriei Oradea consideră că niciun angajat nu se face vinovat de încălcarea legii sau a reglementărilor interne. Fostul episcop vrea însă să afle cine a furnizat presei informații din dosarul de divorț
Judecătoria Oradea i-a dat ieri un răspuns europarlamentarului Tokes Laszlo, care a solicitat informații legat de modul în care a ajuns la presă declarațiile din dosarul de divorț, date de soția sa, Edith Tokes. "În cursul zilei de ieri i-am trimis răspuns domnului Tokes", a declarat pentru Adevărul de Seară Oradea Cristian Danileț, vicepreședintele instanței orădene.
Fostul episcop de Piatra Craiului este nemulțumit că divorțul și problemele din căsnicie au fost dezbătute pe larg în presă, după ce soția lui a scris în cererea de divorț despre „nenumărate aventuri pe care le-a avut, unele de care ştiau şi colegii lui, din moment ce nu s-a sfiit să fie discret" şi îl acuză pe Tökés că o „teroriza" şi o „traumatiza psihic".
"Eliberarea, obţinerea sau publicarea unor astfel de documente cu caracter personal constituie infracţiune. Din acest motiv aşteptăm ca autorităţile abilitate să facă lumină în acest caz şi să îi tragă la răspundere pe vinovaţi", susține Toro T. Tibor, președintele executiv al Consiliului Național Maghiar din Transilvania, într-un document remis presei.
Toró T. Tibor mai susține în același document că ceea ce presa de scandal denumeşte „dezvăluire" este "un demers care se înscrie în eforturile de denigrare din ultimii 20 de ani îndreptate împotriva lui Tőkés László, care a fost ţinta unei perpetue campanii menite să îl discrediteze politic şi moral".
Vicepreședintele Judecătoriei Oradea a declarat pentru Adevărul de Seară Oradea că Tokes Laszlo a solicitat instanței informații despre condițiile în care presa poate să aibă acces la informațiile din dosarele aflate pe rolul instanței."În ceea ce priveșt