"I-am minţit de fapt pe colegii noştri din UE cu privire la capacitatea de a adopta euro. Deficitul nostru este de fapt de 3,7% şi nu 1,9%. Am renunţat să mai solicităm intrarea în ERM II (antecamera euro- n.red) din această cauză", a declarat azi pentru Reuters premierul bulgar Boiko Borissov, care nu a pierdut ocazia să dea vina pe coaliţia de stânga de la care a preluat puterea în anul trecut, informează Hotnews.
Analiştii spun că imediat după această declaraţie monedele regionale s-au depreciat, Banca Centrală a Poloniei intervenind pentru menţinerea zlotului, în timp ce leul a pierdut 0,6%.
"Ar fi deplasat să cerem intrarea în ERMII în aceste condiţii", a menţionat premierul bulgar.
F. A. "I-am minţit de fapt pe colegii noştri din UE cu privire la capacitatea de a adopta euro. Deficitul nostru este de fapt de 3,7% şi nu 1,9%. Am renunţat să mai solicităm intrarea în ERM II (antecamera euro- n.red) din această cauză", a declarat azi pentru Reuters premierul bulgar Boiko Borissov, care nu a pierdut ocazia să dea vina pe coaliţia de stânga de la care a preluat puterea în anul trecut, informează Hotnews.

F. A.