Directorul coordonator al Inspectoratului Teritorial de Construcţii Sud-Est Constanţa, Gigi Chiru, va deveni, la începutul lunii mai, din nou, tată de băiat, cu cea de-a doua soţie.
Cu câteva zile înainte ca soţia sa să nască, directorul ITC spune că nu este exclus ca cel de-al patrulea copil de-al său să nu fie ultimul. „Cea mai importantă realizare a unui om pe pământ este să aibă copii. Este datoria noastră să lăsăm ceva pe pământ în urmă. Cine ştie, poate peste 20 de ani am să mă hotărăsc să mai am un copil?!", a susţinut Chiru.
Directorul coordonator mai are, din prima căsătorie, doi copii, o fată de 19 ani şi un băiat de 10 ani, iar cu actuala soţie, încă un băiat de şase ani. Cât despre cel care va veni peste câteva zile pe lume, părinţii au stabilit ca minunea să se întâmple la clinica Euromaterna. „Avem mai multe variante pentru numele copilului, nu ne-am decis încă. Atunci când am să merg să-l declar am să mă hotărăsc. Decizia îmi aparţine", a apreciat Chiru.
Naş îi va fi acelaşi ca şi cel de cununie al părinţilor, dar şi cel de botez al primului copil, George Popa, fostul comandant de la Poliţia Basarabi, actual ataşat la ambasada României din Varşovia. Directorul coordonator al Inspectoratului Teritorial de Construcţii Sud-Est Constanţa, Gigi Chiru, va deveni, la începutul lunii mai, din nou, tată de băiat, cu cea de-a doua soţie.
Cu câteva zile înainte ca soţia sa să nască, directorul ITC spune că nu este exclus ca cel de-al patrulea copil de-al său să nu fie ultimul. „Cea mai importantă realizare a unui om pe pământ este să aibă copii. Este datoria noastră să lăsăm ceva pe pământ în urmă. Cine ştie, poate peste 20 de ani am să mă hotărăsc să mai am un copil?!", a susţinut Chiru.
Directorul coordonator mai are, din prima căsătorie, doi copii, o fată de 19 ani şi un băiat de 10 ani, iar cu actuala soţie, încă un băiat de