"Ca sa salvez fatul, trebuia sa fac o cezariana, pe timp de noapte sau de zi. In aceasta situatie, se mai pune problema sa lasi in urma ta o pulbere de litere presarate peste o tara aflata mereu in stare de asediu?" Nicolae Puscasu sau omul care a pipait cu miinile sale subtiri si galbene ca pergamentul pulberea oaselor lui Stefan cel Mare la Putna si pe cea a lui Daniil Sihastru la Voronet, dar si a altor voievozi si schimnici, locuia la etajul noua intr-un apartament de trei camere, undeva in centrul vechi al Iasului, nu departe de Liceul "Vasile Alecsandri", biserica Sfintul Sava si Moldova Mall: de la fereastra sufrageriei sale, transformata in atelier, vedea o parte a Palatului Culturii, biserica Lipoveneasca, blocurile in forma de lamela insirate pe malul sting al riului Bahlui, Casa Patrata, in prim plan - asta de la una din ferestre, iar de pe cealalta - manastrirea Golia si, in fundal, dealul Sorogarilor si un petec lat de-o palma din padurea Ciricului. Patrunzind, intr-o dupa-amiaza (sa fi fost vara, sa fi fost toamna?), in locuinta sa, am avut senzatia ca intru in tainicul laborator al lui Jose Arcadio Buendia, din romanul Un veac de singuratate al lui Garcia Marquez, cel care incerca sa retina, cu ajutorul vaporilor de mercur, chipul lui Dumnezeu pe o placa fotografica. Ca infatisare, totusi, semana mai degraba cu Melchiade, alchimistul aproape orb, "topit sub povara anilor", bintuind ca o stafie prin paginile aceluiasi roman. Mii de fise, registre, harti, fotografii, esantioane de roca, potcoave, mandibule si tibii, bucati de cranii si alte resturi de schelet uman, atlasuri, pasari impaiate si reptile conservate in borcane mari de sticla stateau risipite printre dictionare, reviste si enciclopedii, alaturi de patefoane, aparate de fotografiat ingramadite pe dulapuri vechi de haine, incarcate cu relicvele altor vremuri. Toate se insiruiau intr-o dezordine