Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Croazieră pe Mediterană

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 9 aprilie 2010 ·

Preţul unei croaziere pe Marea Mediterană în această perioadă porneşte de la 549 de euro, iar îmbarcarea pe vapor are loc în Barcelona sau Napoli.

Cea mai bună metodă pentru a explora frumuseţile şi bogăţiile oraşelor europene aflate pe coasta Mării Mediterane este o călătorie pe mare cu vasul de croazieră.

Într-o croazieră pe Marea Mediterană veţi avea şansa să descoperiţi celebrele porturi aflate pe ţărmurile Italiei, Croaţiei, Franţei, Spaniei, Greciei sau Turciei. Odată aflaţi la bordul unui vas de croazieră, veţi cunoaşte altă Europă, cea privită din largul mării.

Barcelona, Marsilia, Genova, Roma, Napoli sunt câteva dintre oraşele-porturi aflate pe ţărmul Mării Mediterane.

Vacanţa pe vasul de croazieră este destinată celor care vor să se relaxeze şi vor să aibă parte de tot confortul necesar pe tot parcursul călătoriei. Din momentul în care v-aţi îmbarcat, toate serviciile din staţiunile de lux vor fi practicate şi pe vasul de croazieră.

Călătoria la bordul unui vapor, o experienţă unică

Îmbarcarea pe vas se face într-unul din marile oraşe-port de la Marea Mediterană: Barcelona sau Napoli. Odată ce v-aţi cazat în cabina de dormit, vi se va oferi un card de credit numit şi „Cruise Card“, pe care îl veţi folosi pe toată durata călătoriei, pentru că acesta va fi cheia cabinei, identitatea dumneavoastră ca pasager, în acest mod personalul de la bord va şti dacă vă aflaţi sau nu pe vas. Tot cu acest card se pot face plăţile pentru produsele achiziţionate din magazinele sau barurile vasului, iar la finalul călătoriei suma poate fi achitată atât cash, cât şi prin linia de credit ataşată. În fiecare oraş în care ambarcaţiunea va staţiona veţi avea la dispoziţie aproximativ o zi pentru a vizita oraşul.

Nu-ţi ajunge o zi să vizitezi Barcelona, dar merită să vezi o parte din ea

În Barcelona nu vă ajung

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski cere din nou mai multe arme cu rază lungă de acţiune, după atacurile de sâmbătă

News.ro acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut din nou mai multe arme cu rază lungă de acţiune şi apărare aeriană, după ce un atac cu rachete a ucis şapte persoane, inclusiv doi copii, relatează BBC. Atacul rusesc asupra oraşului Vilniansk, în ap

Alegeri în Franţa: Aproximativ 49 de milioane de persoane, chemate la urne pentru a alege noua Adunare Naţională

News.ro acum o ora
Aproximativ 49 de milioane de alegători francezi sunt chemaţi la urne pentru a stabili noua componenţă a Adunării Naţionale, adică numirea a 577 de deputaţi, în două tururi, duminică şi 7 iulie, ceea ce ar putea schimba radical orizontul politic, re

Optimile Euro 2024 continuă cu Anglia – Slovacia şi Spania - Georgia

Mediafax acum o ora
19:00 Anglia - Slovacia (Gelsenkirchen ) Anglia ajunge în optimi în calitate de câştigătoare a Grupei C, deşi nu şi-a atins cu adevărat potenţialul. „Ştim că performanţele nu au fost acolo, ştim că putem face mai mult", a recunoscut fundaşul Kieran

EURO 2024 Germania merge în sferturi, după victoria cu Danemarca

Ziua Constanta acum 8 ore
A doua echipă calificată în sferturile de finală ale Campionatului European de fotbal din Germania, după Elveția, este selecționata țării gazdă, care a dispus de Danemarca în optimi. La Dortmund, Germania s-a impus cu 2-0 (0-0), prin golurile lui Ha

Nigeria: Cel puţin 18 persoane au fost ucise în urma unor atacuri comise de femei kamikaze

News.ro acum 2 ore
Cel puţin 18 persoane au fost ucise şi 30 rănite, sâmbătă, în atacuri comise de presupuse femei kamikaze în statul Borno, în nord-estul Nigeriei, a declarat directorul general al agenţiei locale de gestionare a situaţiilor de urgenţă, citat de Reute

Amendă pentru Aeroportul Otopeni, după câteva zile cu aerul condiționat stricat. Temperatura din interior depășea 30 de grade

Ziare.com acum 12 ore
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a amendat cu 10.000 de lei Aeroportul Internaţional Henri Coandă din cauza temperaturii ambientale pentru limita normală în terminalele Plecări şi Sosiri, determinată de defecţiuni la sistemul de

Cine este Gavin Newsom, cel care l-ar putea înlocui Joe Biden în alegerile prezidențiale din SUA

Adevarul acum 21 minute
Gavin Newsom, guvernatorul Californiei, este politicianul favorit să-l înlocuiască pe Joe Biden în cazul în care actualul lider de la Casa Albă, în vârstă de 81 de ani, s-ar retrage din cursa prezidențială, potrivit Sky News.

Tensiuni în creștere la granița dintre Ucraina și Belarus. Ambele țări îşi consolidează dispozitivul militar

Ziare.com acum 10 ore
Armata din Belarus a anunţat sâmbătă, 29 iunie, desfăşurarea unor sisteme antiaeriene suplimentare la graniţa cu Ucraina, după ce anterior a sporit acolo de asemenea efectivele forţelor terestre. Totul în timp ce a acuzat Ucraina de pregătirea unor

Un băieţel de 11 ani a fost dat dispărut. Polițiștii cer ajutorul populației pentru găsirea copilului

Ziare.com acum 13 ore
Poliţiştii din Botoşani cer ajutorul populaţiei pentru identificarea unui băieţel de 11 ani care a dispărut în cursul zilei de sâmbătă, 29 iunie. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IP) Botoşani, Delia Nenişcu, co

Un atac rusesc asupra unui oraş din Ucraina a ucis 7 persoane, potrivit autorităţilor

Mediafax acum 10 ore
Preşedintele Volodimir Zelenski a reiterat apelul său către aliaţi de a furniza Ucrainei mai multe arme cu rază lungă de acţiune şi o apărare aeriană consolidată pentru a opri ceea ce el a declarat a fi atacuri zilnice. Procurorul general al Ucraine

Vremea

București
acum

26°
dum.

22°/36°
lun.

21°/38°
mar.

20°/36°
mie.

19°/25°
Iasi
acum

24°
dum.

21°/33°
lun.

19°/35°
mar.

18°/29°
mie.

18°/26°
Constanta
acum

24°
dum.

22°/28°
lun.

20°/28°
mar.

22°/28°
mie.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

17°/23°
mie.

16°/17°
Timisoara
acum

23°
dum.

22°/35°
lun.

22°/34°
mar.

17°/26°
mie.

16°/26°