Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un explorator al fantasticului cotidian

Publicat in Adevarul, sâmbătă 10 aprilie 2010 ·

Opera scriitorului argentianian Julio Cortázar (1914 – 1984), cunoscut pentru povestirile şi romanele sale fascinante, cum ar fi „Sfârşitul jocului“ (1956), „Toate focurile, focul“ (1966), „Bestiario “ (1951), „Autostrada din Sud“ sau „Casa ocupată“ (1968), se înscrie în aceeaşi linie a realismului magic sud-american, ca şi cea a lui Gabriel Garcia Márquez.

Totuşi, realismul magic al lui Cortázar este de o altă factură, alunecarea din real în fantastic fiind asemănătoare unui joc de oglinzi a cărui miză este adeseori căutarea identităţii în hăţişul de posibilităţi ale realului.

Făcând experimente cu mijloacele şi resursele literare, Cortázar a scris cărţi absolut surprinzătoare prin noutatea modului de a concepe literatura. Structura romanului „Şotron" (1964), spre exemplu, este gândită a fi atât de fluidă, încât capitolele pot fi citite în succesiuni diferite, iar sfârşitul prozei face din aceasta poate cel mai elocvent exemplu de operă deschisă.

Drumul autoexilului

Cortázar s-a născut în Belgia, pe parcursul unei călătorii a părinţilor săi, ambii de origine argentiniană. Familia s-a întors în ţara natală când Julio avea patru ani. Crescut doar de mamă şi având o fire bolnăvicioasă, Julio şi-a petrecut o mare parte a copilăriei citind. A urmat apoi cursurile Facultăţii de Filosofie şi Limbi Străine a Universităţii din Buenos Aires, fără să îşi finalizeze însă studiile. A lucrat în paralel ca profesor şi a scris.

În 1951, din cauza opoziţiei virulente faţă de regimul peronist, s-a autoexilat în Paris, unde şi-a petrecut tot restul vieţii. În capitala franceză, a lucrat pentru UNESCO, traducând în limba spaniolă opere majore ale literaturii universale. Parisul a fost, de asemenea, mediul propice pentru a-şi produce propria operă. Cortázar şi-a conceput aproape toate scrierile importante după ce a părăsit Argentina.

Scriitorul a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Judeţul Argeş, sub avertizare Cod roşu de vreme rea

Mediafax acum 32 minute
Meteorologii au emis avertizare Cod roşu de vreme rea, valabilă până joi, la ora 23.00. Fenomenele avertizate sunt grindină de mari dimensiuni, vijelie puternică cu rafale de 70...90 km/h, averse torenţiale şi descărcări electrice.

Primul sistem de drone Bayraktar, recepționat de Forţele Terestre Române. Când vor fi primele zboruri de instrucţie

Ziare.com acum 2 ore
Forţele Terestre Române au început, în cursul acestei săptămâni, procedurile de recepţie calitativă şi cantitativă a echipamentelor primului sistem de aeronave fără pilot Bayraktar TB2, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN). La încheierea

Biden şi Zelenski au semnat un acord bilateral de securitate pe 10 ani

Mediafax acum 42 minute
„Părţile recunosc acest acord face o punte către eventuala aderare a Ucrainei la alianţa NATO”, potrivit acordului. Se precizează că, în cazul unui atac armat sau al unei ameninţări cu un astfel de atac împotriva Ucrainei, oficialii de rang înalt di

Furtuna ajunge în judeţul Ilfov

Mediafax acum 24 minute
Meteorologii au emis, joi seara, avertizare Cod portocaliu de vreme rea în localităţi din Prahova şi Ilfov. Fenomenele avertizare sunt grindină de medii şi posibil mari dimensiuni, vijelie puternică cu rafale de 70...90 km/h, averse torenţiale şi de

DNA redeschide urmărirea penală în dosarul privind controlul ISU de la Ferma Dacilor / Suspecții, acuzați că au permis funcţionarea fără autorizaţie a pensiunii

HotNews acum 3 ore
Tribunalul Militar Bucureşti a decis joi redeschiderea urmăririi penale în dosarul în care un fost comandant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova şi o angajată a inspecţiei de prevenire din cadrul acestei instituţii sunt acuzaţi de

Marcel Ciolacu: Apostolii austerităţii au greşit din nou

Mediafax acum 2 ore
„Apostolii austerităţii au greşit din nou! Statisticile publicate de BNR arată că, în primele 4 luni ale acestui an, investiţiile străine au crescut semnificativ, ajungând la 3,2 miliarde euro, o creştere de 34% faţă de aceeaşi perioadă a anului tre

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Alianţa PSD-PNL - 48.56%, AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48% / Cine mai trimite reprezentanţi în PE – rezultate parţiale, ora 20.00 / Rezultate finale pentru secţiile din străinătate

News.ro acum 38 minute
Alianţa PSD-PNL a obţinut 48.56% dintre mandatele de parlamentari europeni, urmată de AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48%, potrivit rezultatelor provizorii transmise, joi, de Biroul Electoral Central. Potrivt BEC, în ceea ce pr

Momentul cu Babasha, manelistul huiduit la concertul Coldplay, explicat de sociologul Alfred Bulai: „Interesul a fost să se creeze scandal”

Ziare.com acum 2 ore
Sociologul Alfred Bulai a comentat pe marginea subiectului „Coldplay și Babasha - cântărețul de manele”. În opinia profesorului de la SNSPA, organizatorii și artiștii britanici au apelat la un truc de marketing, așa cum s-a procedat și la alte eveni

Alegeri prezidențiale 2024. Mihai Tudose: Ideea a fost îngropată, i-am făcut şi de 40 de zile

Capital acum 17 minute
Vicepreședintele PSD, Mihai Tudose, i-a dat replica prim-vicepreședintelui PNL, Rareș Bogdan, în legătură cu declarația acestuia despre câștigarea alegerilor prezidențiale.

RoAlert în București de vreme rea până aproape de miezul nopții: Rafale ce vor depăși 70-90 km/h și grindină de dimensiuni medii

HotNews acum 18 minute
Un Ro Alert de vreme rea a fost emis joi seară în București: „Avertizare meteorologică de grindină de diminesiuni medii, posibil mari, vijelie cu rafale ce vor depăși 70-90 km/h, frecvente descărcări electrice, averse torențiale. Perioada de manifes

Vremea

București
acum

23°
joi

20°/33°
vin.

18°/23°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

18°
joi

16°/23°
vin.

15°/18°
sâm.

15°/22°
dum.

12°/26°
Constanta
acum

22°
joi

20°/25°
vin.

18°/24°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

17°
joi

14°/24°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/27°
dum.

16°/30°