Opera scriitorului argentianian Julio Cortázar (1914 – 1984), cunoscut pentru povestirile şi romanele sale fascinante, cum ar fi „Sfârşitul jocului“ (1956), „Toate focurile, focul“ (1966), „Bestiario “ (1951), „Autostrada din Sud“ sau „Casa ocupată“ (1968), se înscrie în aceeaşi linie a realismului magic sud-american, ca şi cea a lui Gabriel Garcia Márquez.

Totuşi, realismul magic al lui Cortázar este de o altă factură, alunecarea din real în fantastic fiind asemănătoare unui joc de oglinzi a cărui miză este adeseori căutarea identităţii în hăţişul de posibilităţi ale realului.

Făcând experimente cu mijloacele şi resursele literare, Cortázar a scris cărţi absolut surprinzătoare prin noutatea modului de a concepe literatura. Structura romanului „Şotron" (1964), spre exemplu, este gândită a fi atât de fluidă, încât capitolele pot fi citite în succesiuni diferite, iar sfârşitul prozei face din aceasta poate cel mai elocvent exemplu de operă deschisă.

Drumul autoexilului

Cortázar s-a născut în Belgia, pe parcursul unei călătorii a părinţilor săi, ambii de origine argentiniană. Familia s-a întors în ţara natală când Julio avea patru ani. Crescut doar de mamă şi având o fire bolnăvicioasă, Julio şi-a petrecut o mare parte a copilăriei citind. A urmat apoi cursurile Facultăţii de Filosofie şi Limbi Străine a Universităţii din Buenos Aires, fără să îşi finalizeze însă studiile. A lucrat în paralel ca profesor şi a scris.

În 1951, din cauza opoziţiei virulente faţă de regimul peronist, s-a autoexilat în Paris, unde şi-a petrecut tot restul vieţii. În capitala franceză, a lucrat pentru UNESCO, traducând în limba spaniolă opere majore ale literaturii universale. Parisul a fost, de asemenea, mediul propice pentru a-şi produce propria operă. Cortázar şi-a conceput aproape toate scrierile importante după ce a părăsit Argentina.

Scriitorul a