Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Câteva sute de români sunt obligaţi să bea sifon pe datorie pentru a nu muri de sete

Publicat in Adevarul, sâmbătă 10 aprilie 2010 · ·

Deoarece la blocurile lor nu se mai furnizează apă, câteva sute de gălăţeni sunt nevoiţi să trăiască deshidrataţi şi în mizerie

Măsura luată de Apă Canal, de sistare a alimentării până la recuperarea datoriilor este incorectă deoarece afectează şi locatarii care îşi achită conştiincios datoriile

Locatarii Asociaţiei nr. 335 sunt indignaţi. Nu au apă de băut şi nici pentru spălat şi veceu. În cazul celor care şi-au achitat conştiincioşi întreţinerea, „secarea robinetelor" este absolut nejustificată.

„Locuiesc cu chirie în acest apartament şi sunt cu plăţile la zi. Nu avem apă de mai mult de o lună. Am doi copii mici. Ne descurcăm foarte greu. Vremea se va încălzi şi avem nevoie de apă. Nu-mi pot permite să cumpăr zilnic apă plată de la supermarket apă. Am trei bidoane de sifon pe care le umplu la două zile. Este un lux pe care nu ni-l permitem dar pentru copii suntem obligaţi să ne împrumutăm că doar n-o să-i las să sufere de sete", ne-a declarat revoltată Enuţa Sandu.

Un alt locatar al Asociaţiei 335, Ioana Lazăr ne-a spus că bea apă doar când îi vine în vizită fata, care-i aduce apă minerală.

„Eu plătesc la zi, nu am datorii. Puteţi verifica. Nu e corect, dar ce să fac? Cu cine să mă cert? Mi-aduce fata un bidon cu apă minerală, pe care îl drămuiesc ca să-mi ajungă câteva zile", ne-a mărturisit femeia, în vârstă de 82 de ani.

Restanţe de 376.638,40 lei

Asociaţia nr. 333 Siderurgiştilor Vest ( blocurile 2 A scara 1-5 şi 2 C scara 1-3-Micro 16 ) a rămas fără apă rece din data de 4 ianuarie. Motivul? Are de achitat către Apă Canal debite în valoare de 376.638,40 lei.

„Societatea trebuie să achite sumele reprezentând contravaloarea TVA-ului la facturile emise, pentru finanţarea lucrărilor din programul ISPA", îşi explică decizia de a-i înseta pe locatari directorul SC Apă Canal, Gelu Stan

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultate Evaluare Națională 2024. Notele vor apărea pe edu.ro

Ziare.com acum o ora
Rezultatele la Evaluarea naţională vor fi afişate miercuri, 3 iulie, până la ora 14:00, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Contestaţiile pot fi depuse la centrele de examen sau transmise prin mijloace electronice, în zilele de 3

Incendiu violent în București, la un grup de locuințe învecinate. Trei persoane au ajuns la spital, 26 au fost evacuate

Ziare.com acum o ora
Pompierii din Bucureşti au intervenit, în noaptea de marţi spre miercuri, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit în Sectorul 2, la un grup de locuinţe învecinate. 26 de persoane au fost evacuate, cinci fiind asistate medical. Trei dintre ele

Turcia e ultima echipă calificată în sferturile de finală la Euro 2024, după victoria cu Austria

Mediafax acum 33 minute
Turcii au rezistat ofensivei agresive de pe final de meci a austriecilor şi au obţinut marţi calificarea în sferturile de finală ale Campionatului European de fotbal din Germania. Turcia-Austria s-a încheiat 2-1 (1-0), cu o dublă a lui Demiral, omul

Rezultatele de la Evaluarea Națională 2024 vor fi afișate miercuri

G4Media acum 53 minute
Rezultatele inițiale de la Evaluarea Națională 2024 vor fi afișate miercuri, 3 iulie, până la ora 14, potrivit calendarului oficial. Elevii care nu sunt mulțumiți de rezultatele obținute pot depune contestații la centrele de examen sau le transmit e

Lagarde: Turneul Eras al lui Taylor Swift nu este singurul care menţine inflaţia ridicată în zona euro

HotNews acum o ora
Preşedinta Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, a declarat marţi că Turneul Eras al lui Taylor Swift nu este singurul care menţine inflaţia ridicată în zona euro, transmite CNBC. Lagarde a spus că, deşi inflaţia serviciilor a rămas per

Trei oameni au murit și cinci au ajuns la spital, după un accident grav în Giurgiu

Ziare.com acum 38 minute
Trei bărbaţi şi-au pierdut viaţa şi alte cinci persoane au fost transportate la spitale din Capitală în urma unui accident între un autoturism şi o autoutilitară produs pe DN6, între localităţile Valea Plopilor şi Stâlpu. "ISU Giurgiu a fost solicit

Aproape 600 de cazuri noi de rujeolă în ultima săptămână. INSP a anunțat și un deces la un copil de 8 luni din Iași

Ziare.com acum 8 ore
În ultima săptămână, s-au înregistrat peste 580 de cazuri noi de rujeolă, numărul total depăşind 20.000, a anunțat Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP). Cele mai multe, peste 2.000, sunt în judeţul Braşov. În ultima săptămână s-a înregistr

Tenis: Iga Swiatek a trecut în turul secund la Wimbledon, reuşind a 20-a victorie consecutivă

News.ro acum 8 ore
Liderul mondial WTA, Iga Swiatek, s-a calificat marţi în turul secund al turneului de tenis feminin de la Wimbledon. Poloneza Iga Swiatek a înfruntat-o în primul tur de la Wimbeldon pe jucătoarea americană Sofia Kenin, locul 49 WTA. Numărul 1 mondia

Sentinţa lui Trump în procesul penal ”Stormy Daniels” de la New York, amânată la 18 septembrie

News.ro acum 7 ore
Sentinţa procesului penal al lui Donald Trump cu privire la plăţi ascunse către actriţa porno Stormy Daniels, prevăzută peste nouă zile, a fost amânată la 18 septembrie - un prim efect concret al hotărârii Curţii Supreme care a extins luni imunitate

Edi Iordanescu, după înfrângerea cu Olanda: „Plecăm cu capul sus, dar cu sufletul frânt”

HotNews acum 10 ore
Edi Iordănescu, selecționerul echipei naționale a României, a spus, la finalul meciului din optimi România – Olanda (0-3), că este mândru de băieții pe care îi antrenează și și-a cerut scuze suporterilor români. „N-am reușit să ne ridicăm la nivelul

Vremea

București
acum

20°
mie.

18°/22°
joi

16°/28°
vin.

19°/32°
sâm.

21°/32°
Iasi
acum

18°
mie.

15°/18°
joi

14°/24°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/29°
Constanta
acum

22°
mie.

22°/27°
joi

19°/26°
vin.

21°/29°
sâm.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

14°/16°
joi

14°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

16°/28°
Timisoara
acum

16°
mie.

15°/24°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
sâm.

17°/34°