Dinamo - FC Braşov
(ora 19:30 - Digi Sport)
81 44 15 22 162-86
La Bucureşti 40 34 4 2 116-27
Meciul „stegarilor” în Ştefan cel Mare constituie o confruntare de gradul zero, un examen dificil pe care elevii lui Viorel Moldovan doresc să-l depăşească cu bine. Situaţia nefastă prin care au trecut se pare că a trecut iar gheaţa s-a spart în meciul cu Oţelul.
Partida cu Dinamo nu constituie o sperietoare. Concret, cu un sezon în urmă, braşovenii i-au învins în ambele meciuri şi, mai mult, le-au suflat titlul de sub nas şi l-au oferit Unirii Urziceni.
Dacă facem un remember al partidelor directe cu dinamoviştii, aceştia au un avantaj de 22 victorii. Prima confruntare a avut loc pe 3 octombrie 1957, sezonul în care Steagul Roşu (denumirea de atunci a lui FC Braşov) a debutat în Divizia A, la Bucureşti, pe fostul Stadion Republicii, şi partida s-a încheiat la egalitate, 1-1. Ultima confruntare s-a disputat pe Silviu Ploieşteanu şi s-a încheiat cu scorul de 1-0 pentru „câini”, un rezultat care nu a fost conform cu evoluţia în teren al celor două echipe.
În ultimii 10 ani, confruntările dintre cele două echipe au fost mai echilibrate, „stegarii” obţinând 3 victorii şi dinamoviştii 7. În acest campionat, multă vreme cele două formaţii au fost vecine de clasament şi numai căderea braşovenilor după cele 6 înfrângeri a făcut departajarea de trei locuri.
În intermediara din această săptămână, dinamoviştii au remizat la Tg. Jiu (0-0), iar „galben-negrii” au învins Oţelul cu 3-0.
„Nu vrem să ne întoarcem cu mâna goală”
La conferinţa de presă, de ieri, de la Stadionul Silviu Ploieşteanu, antrenorul Viorel Moldovan ştia ce-i aşteaptă duminică seara la Bucureşti pe „stegari”, dar, atât el cât şi elevii săi, speră într-o bună comportare şi obţinerea unui rezultat pe măsură. „Ne aşteaptă un meci dificil împotriva unei e