Cu toate că au primit deciziile de concediere pe 8 martie, mulţi dintre foştii angajaţi de la CFR nu sunt încă înregistraţi în statisticile ANOFM. Sindicatele susţin că, deşi persoanele disponibilizate aveau dreptul la două salarii, ceferiştii n-au primit nici măcar salariul pe luna februarie.
Preşedintele Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă, Iulian Mantescu, susţine că mulţi dintre foştii ceferişti nu au fost înregistraţi ca şomeri, deşi şi-au depus documentaţia la agenţia judeţeană de ocupare, pentru că nu există bani pentru plăţile compensatorii. "Ordonanţa de urgenţă prevede că, în termen de cinci zile de la data înregistrării la agenţia de şomaj, aceasta trebuie să vireze cele două salarii de încadrare promise angajaţilor. Din cauza lipsei de bani, statul amână cât se poate înregistrarea acestora ca şomeri", a spus pentru incont.ro Mantescu. Liderul sindical de la CFR Marfă Timişoara, Sandu Jebelean, a precizat că din 8 martie raporturile de muncă au încetat, iar foştii angajaţi nu mai primesc salariu.
Ba mai mult, aceştia aşteaptă să primească şi salariul pe luna februarie. "Începând din 8 martie, oamenii ar trebui să fie consideraţi şomeri, dar din informaţiile pe care le avem, deşi şi-au depus documentaţia, nu au fost făcute înregistrările. Dosarele au fost primite, dar oamenii nu primesc încă şomaj", a spus Jebelean. Potrivit acestuia, în 30 de zile de la data primirii deciziei de disponibilizare, angajaţii trebuie să meargă la agenţia de ocupare pentru a-şi depune dosarul de şomaj. Reprezentanţii AJOFM Timiş au precizat că nu toţi salariaţii disponibilizaţi de la CFR au venit să-şi depună dosarul de şomaj, pentru că durează până fac rost de toate actele, având în vedere că trebuie să aducă adeverinţe cu stagiul de cotizare din regionalele în care au lucrat. Ei au recunoscut că a fost o întârziere la plata salariilor co