Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministrul Sănătăţii vrea să scurteze rezidenţiatul

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 10 aprilie 2010 ·

Mediciniştii de pe băncile facultăţii ar putea deveni doctori mult mai repede. Ministrul Sănătăţii, Attila Cseke, a anunţat, ieri, că intenţionează să scurteze perioada rezidenţiatului, care în prezent durează şi până la şapte ani pentru anumite specializări. Ministrul a precizat că schimbarea ar putea fi introdusă până la sfârşitul acestui an, când urmează să se desfăşoare examenul de rezidenţiat.

Motivaţia ministrului este că România are una dintre cele mai mari durate a rezidenţiatului, spre deosebire de Directiva Europeană, care stabileşte durata minimă în funcţie de specialitate. „Spre exemplu, la anestezie şi terapie intensivă pe Directiva Europeană durata medie este de trei ani, dar în România este de cinci ani. La neurochirurgie, durata minimă pe directivă este de cinci ani, sigur o specializare grea, dar noi avem cea mai lungă durată, de şapte ani. Ca să pregătim un neurochirurg ne trebuie 13 ani”, a afirmat ministrul Sănătăţii. Ministrul a anunţat că va vorbi cu rectorii universităţilor de medicină, dar nu a spus şi cu cât se va scurta perioada de rezidenţiat.

Rezidenţiat de tip B

O altă modificare pe care ministrul Sănătăţii doreşte să o facă este reintroducerea rezidenţiatului de tip B, care să dea posibilitatea şi spitalelor din localităţile mai mici să poată beneficia de medici specialişti, nu doar centrelor universitare, care sunt preferate de majoritatea candidaţilor. În opinia sa, prin reintroducerea acestui sistem, medicul poate alege de la bun început postul pe care doreşte să-l ocupe, iar sistemul sanitar şi spitalele pot avea o viziune despre acoperirea cu specialişti a posturilor. Mediciniştii de pe băncile facultăţii ar putea deveni doctori mult mai repede. Ministrul Sănătăţii, Attila Cseke, a anunţat, ieri, că intenţionează să scurteze perioada rezidenţiatului, care în prezent durează şi până la şapte ani pentru anum

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Coreea de Nord a testat o rachetă în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer

News.ro acum 45 minute
Coreea de Nord a testat, miercuri, ceea ce părea a fi o rachetă hipersonică în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer, a declarat armata Coreei de Sud, transmite Reuters. Racheta a fost lansată din apropierea capitalei Phenian, a

Coreea de Sud - Aeroportul Incheon, închis pentru scurt timp din cauza baloanelor cu gunoaie lansate de Coreea de Nord

News.ro acum o ora
Decolările şi aterizările pe aeroportul internaţional Incheon din Coreea de Sud au fost întrerupte, miercuri, timp de aproximativ trei ore înainte de răsărit, din cauza baloanelor lansate de Coreea de Nord pline cu deşeuri, a declarat un purtător de

Julian Assange a fost declarat „liber” de justiţia americană şi este deja în drum spre Canberra

G4Media acum 58 minute
Avertizorul şi fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, a fost declarat „liber” miercuri de justiţia americană, la capătul unei proceduri de recunoaştere a vinovăţiei care încheie o epopee juridică ce a durat mai mult de un deceniu, transmite France Pr

UE acuză Microsoft de gruparea ”abuzivă” a produselor Teams şi Office, încălcând regulile antitrust

News.ro acum o ora
Uniunea Europeană a acuzat marţi Microsoft că a încălcat regulile antitrust prin gruparea ”abuzivă” a produselor sale Teams şi Office, transmite CNBC. ”Comisia Europeană a informat Microsoft despre punctul său de vedere preliminar conform căruia Mic

Restricţii de trafic în Capitală pentru ceremonia dedicată Zilei Drapelului Naţional

Mediafax acum 37 minute
Astfel, se va restricţiona traficul rutier după cum urmează: - în intervalul orar 06:00 – 11:00, pe Str. Constantin Mille, între Calea Victoriei şi Str. Ion Brezoianu; - în intervalul orar 08:00 – 11:00, pe Str. Constantin Mille, între Str. Oteteleş

Un nou schimb de prizonieri între Rusia și Ucraina. Câți soldați au fost eliberați

Ziare.com acum 9 ore
Un nou schimb de prizonieri a avut loc marți, 25 iunie, între Rusia și Ucraina, mediat de Emiratele Arabe Unite, transmite AFP. "La încheierea procesului de negocieri, 90 de soldaţi ruşi care se aflau în pericol de moarte în captivitate au fost repa

Jandarmii din Brăila Celebrează Ziua Drapelului Național

Info Est acum 10 ore
Jandarmii din Brăila vor sărbătorit miercuri, 26 iunie 2024, Ziua Drapelului Național, o zi semnificativă pentru români, marcând importanța drapelului ca simbol al națiunii, conform Constituției României din 1991. Drapelul, simbol al rezistenței naț

Euro 2024: Zero peste tot în grupa C. S-au calificat în optimi Anglia, Danemarca şi Slovenia

News.ro acum 7 ore
Echipa naţională a Angliei a încheiat la egalitate marţi seara, la Koln, scor 0-0, cu reprezentativa Sloveniei, în grupa C a turneului final Euro 2024. Într-un alt meci la Munchen, Danemarca şi Serbia au făcut 0-0. Astfel, sârbii au fost eliminaţi,

NATO anunță miercuri, 26 iunie, nominalizarea oficială a lui Mark Rutte în funcția de secretar general

Ziare.com acum 12 ore
Cele 32 de state membre ale Alianței Nord-Atlantice vor confirma miercuri, 26 iunie, nominalizarea premierului interimar olandez Mark Rutte în postul de secretar general al Alianţei, au anunţat marţi, 25 iunie, surse diplomatice citate de AFP. Ambas

România a ridicat nivelul de alertă pentru călătoriile în Kenya. MAE: Evitați zonele cu demonstrații

Ziare.com acum 12 ore
România a ridicat, marţi, 25 iunie, nivelul de alertă pentru Kenya la 8/9 şi cere cetăţenilor români să evite orice călătorie în zonă. Celor care se află deja acolo le recomandă să îşi notifice de urgenţă prezenţa la Ambasada României la Nairobi. ”P

Vremea

București
acum

24°
mie.

21°/33°
joi

19°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

19°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

18°/30°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

23°
mie.

20°/25°
joi

20°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

19°/28°
joi

17°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

18°/29°
Timisoara
acum

23°
mie.

19°/32°
joi

18°/31°
vin.

18°/28°
sâm.

19°/31°