Rudele victimelor accidentului aviatic în care şi-a pierdut viaţa preşedintele Poloniei au început identificarea acestora. 87 de cadavre au fost recuperate de la locul tragediei. Celelalte vor fi recuperate când carcasa avionului va fi ridicată, folosindu-se o macara.
Deocamdată, doar 34 din cele 96 de victime ale catastrofei de la Smolensk au fost identificate. Ministrul polonez al Sănătăţii, care se află la Moscova, a precizat că doar 14 cadavre au fost identificate fără probleme. Alte 20 de trupuri neînsufleţite au fost recunoscute de rude, după nişte semne distinctive. Pentru toate celelalte victime, va fi însă nevoie de teste ADN!
87 de cadavre au fost până acum recuperate în urma accidentului aviatic de sâmbătă din Smolensk, a anunţat luni procurorul general al Poloniei, relatează RIA Novosti.
"87 de cadavre au fost recuperate de la locul tragediei. Celelalte vor fi recuperate când carcasa avionului va fi ridicată, folosindu-se o macara. Apoi, sperăm, vor fi găsite mai multe rămăşiţe umane şi vor fi trimise la Moscova pentru identificare", a spus Andrzej Seremet.
Sâmbătă dimineaţă, avionul preşedintelui polonez Lech Kaczynski, un Tu-154, s-a prăbuşit la aterizare lângă oraşul Peşorsk, regiunea Smolensk, în condiţii de ceaţă deasă.
Delegaţia poloneză se ducea la comemorarea masacrului din Katyn din 1940, când mii de ofiţeri polonezi au fost executaţi de armata sovietică.