Terasele din Centrul Istoric al Capitalei ar putea fi deschise tot anul ca la Paris si Viena, mobilierul poate fi alb, bej sau maro, impodobit cu flori naturale, iar in aceste spatii nu va fi muzica si totodata nu se vor face mici. Aceasta a fost concluzia intalnirii de duminica dintre primarul general Sorin Oprescu si patronii teraselor din Centrul Istoric, care au discutat despre organizarea acestor spatii in acest sezon, relateaza Mediafax.
"Regulamentul propus de Primaria generala este flexibil. Terasele ar putea fi deschise in cateva zile, dar numai pe strazile care au fost reabilitate, intrucat din cele zece strazi, doar patru au fost terminate. Vreau sa va rog sa ma ajutati. Sunt atatia franari care, de ani de zile, nu ne lasa sa rezolvam problemele in zona. Cred ca, odata cu deblocarea ideii de refacere a cladirilor, sa putem demara lucrarile", le-a spus Oprescu patronilor de terase.
La randul lui, Mugur Mihaescu, unul dintre patronii din zona, a spus ca ar fi de preferat ca mobilierul teraselor sa fie alb, bej si maro wenge, iar orarul de functionare sa fie flexibil.Sa nu existe muzica de niciun fel, nici rufe la uscat si nici aparate de aer conditionat la geamurile cladirilor din zona, iar legile pentru organizarea si functionarea spatiului din Centrul istroic sa fie in specificul zonei, potrivit unor reguli care ar putea fi adoptate in zilele urmatoare.
"Centrul Istoric nu este un cartier oarecare al Capitalei. Trebuie sa fie o zona unitara asa cum este la Brasov sau la Sibiu", a sustinut Mihaescu.
Patronii au mai propus ca in zona sa existe un centru medical si unul pentru stingerea incendiilor, masini de gunoi speciale, altele decat cele care circula pe strazi, dar si politie care sa patruleze continuu, "dar nu obsesiv".
Primarul general a promis ca va organiza un birou unic pentru Centrul Istoric care sa