Victimele abuzului fizic sau psihic provin din familii sărace, needucate. Psihologii au nevoie de câteva luni pentru a-i face pe copii să uite trecutul.

Surorile Sorina şi Roxana au împlinit patru ani de când se află în Centrul „Lalelelor“. „Ne-a bătut tata. Pe Roxana a învineţit-o. Nu avea nevoie de motiv. De câte ori venea beat, se răzbuna pe noi. Mama nu putea face nimic. O încasa şi ea“, spune cu reţinere Sorina (10 ani). Cele două fete n-au uitat încă lecţiile de brutalitate primite de la tată. Acesta a mai venit în vizită la Centru, niciodată însă nu şi-a exprimat regretul pentru că şi-a bătut copiii.

„L-am iertat un pic“

„Chiar şi după atâta timp spune că a fost vina mamei pentru ce s-a întâmplat. Mi-e greu să uit prin ce am trecut. De iertat, l-am iertat doar un pic. Mai mult nu pot“, mărturiseşte Roxana (9 ani). Alături de Sorina şi Roxana, la Centrul „Lalelelor“ mai sunt alţi 18 copii care încearcă să-şi vindece rănile şi să uite abuzurile celor care le-au dat viaţă. „Avem copii care sunt în îngrijire din anul 2003. Sunt trei fraţi, toţi olimpici, care dormeau într-un vagon. Acum doi dintre ei sunt studenţi, iar al treilea este în ultimul an de liceu“, ne spune mândră Carmen Marcoci, asistent social la Centrul „Lalelelor“.

Fără excepţie, copiii care ajung în Centru provin fie din familii sărace, fie din familii monoparentale şi cu un nivel scăzut de educaţie. „În orice caz, minorii sunt foarte speriaţi. În primul rând ei nu înţeleg de ce au fost luaţi din familie. Pentru că nu au avut parte de aşa ceva, nu ştiu că le lipsea mâncarea, ataşamentul sau tandreţea“, mai precizează asistentul social.

Anii trec, traumele rămân

În momentul în care ajung în centrul de ocrotire, copiii beneficiază de o viaţă ordonată, sunt integraţi în sistemul de învăţământ şi sunt consiliaţi de un psiholog. „Minorii de aici au ne