…poate asa apucati sa cititi o stire trecuta, pe nedrept, cu vederea:
Fidesz a obţinut duminică o victorie zdrobitoare, încă din primul tur al alegerilor legislative din Ungaria, potrivit rezultatelor parţiale, anunţate duminică de Biroul Naţional Electoral (OVI) după numărarea a 98,9 la sută din voturile exprimate pe listele regionale, relatează MTI.Potrivit acestor rezultate, Parlamentul ungar va fi format din patru partide şi anume: Fidesz – Creştin-Democraţi (52,77 la sută), Partidul Socialist Ungar (19,29 la sută), partidul radical Jobbik (16,71 la sută) şi partidul ecologist Politica Poate Fi Diferită (7,42 la sută).
Pentru necunoscatori, FIDESZ e un soi de PDL maghiar combinat cu Alianta Civica (haideti, ca de Viktor Orban va mai amintiti!). Inceput ca un soi de PAC, partidul a realizat in timp util (ca si PDL) necesitatea trecerii de la liberalism la conservatorism. S-a lasat cu scindari, dar degeaba. Cand mirosi directia din care bate vantul istoriei, te descurci. Echivalentul maghiar al Romaniei Mari (Jobbik), isi vede si in Ungaria victoria rapita de sub nas. Daca ar fi avut sub 50%, cum se spera, FIDESZ-ul ar fi fost, probabil, nevoit sa coabiteze cu radicalii maghiari. Asa? Nem tudom!
Si tot pe aceasta linie, constat dezinteresul fata de iesirea PRM din alianta cu PDL la Consiliul bucurestean. Unde e electoratul Romaniei Mari? Ce (mai) vreti de la Vadim pentru a fi ce-a fost si mai mult decat atat? Omul se straduieste, in ciuda istoriei care se incapatzaneaza sa-i scuipe seminte in cap. Ce mai vreti? Sa-si puna pene in fund in Piata Victoriei? Spuneti-i, ca-si pune!:)
…poate asa apucati sa cititi o stire trecuta, pe nedrept, cu vederea:
Fidesz a obţinut duminică o victorie zdrobitoare, încă din primul tur al alegerilor legislative din Ungaria, potrivit rezultatelor parţiale, anunţate duminică de Biroul Naţional Electoral (OV