Nu îmi aduc aminte de când nu am mai avut o finalistă a Ligii Campionilor la un sport de echipă. De fapt, căutarea nici nu e prea grea... După 1990, când cele mai importante competiţii de echipă din Europa au trecut la acest format, nici o formaţie din România nu a atins acest nivel.
Oltchim Râmnicu Vâlcea este, acum, la un pas de finala Ligii Campionilor la handbal feminin. Performanţa, una pur sportivă, este gigantică. Probabil că iubitorii sportului de la noi nu realizează câţi bani, câtă pasiune, cât sprijin local primesc echipele nordice pentru a face performanţă în acest domeniu. Ca să nu mai vorbim de cele din Rusia, Croaţia sau Serbia. Şi totuşi, Oltchimul României este peste ele, cu un pas în finala Ligii Campionilor după un rezultat excelent în manşa tur a semifinalelor, egalul de la Gyor.
Culmea e că, deşi avem o asemenea echipă, pe care o invidiază întreaga Europă - românii, îmi spunea un înalt personaj din structurile de specialitate ale handbalului nostru, nu au fost niciodată prea bine „înghiţiţi" de forurile decizionale mondiale sau europene -, interesul pentru sprijinirea ei se apropie de zero. Să spunem doar că la Vâlcea nu există o sală care ar putea găzdui finala, în eventualitatea în care Oltchim va ajunge acolo! Aşa că oltencele vor fi nevoite să joace la Bucureşti, în Polivalenta antică şi de demult, poate cu trofeul pe masă, văduvindu-i astfel pe frumoşii lor suporteri, uneori determinanţi în obţinerea succeselor, de dorita şi aşteptata fiesta de final. Chiar nu merită Oltchim... o sală? Când se aruncă milioane şi milioane de euro pe apa sâmbetei, oficialităţile locale, cu ajutor guvernamental, ar trebui să dea semne că sprijină sportul, nu doar că profită de pe urma lui făcând poze cu trofeele obţinute. Ajutaţi Vâlcea să joace ACASĂ răsplătindu-i astfel marile performanţe! Nu îmi aduc aminte de când nu am mai avut o finalistă a L
