Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Craiova: Emil Săndoi, mulţumit de numărul mare de tineri care au evoluat în meciul cu Astra

Publicat in Adevarul, marți 13 aprilie 2010 ·

Selecţionerul echipei naţionale de tineret a României, Emil Săndoi, a vorbit despre iniţiativa conducerii Universităţii Craiova de a promova fotbaliştii tineri.

Săndoi consideră că Bănia a rămas un izvor nesecat de talente. „Proiectul Universităţii Craiova e cel mai de succes din România, pentru că avem foarte mulţi tineri de valoare, chiar dacă nu avem rezultate acum“, a precizat selecţionerul pentru gds.ro.

El s-a arătat bucuros că nu mai puţin de şapte componenţi tineri sunt în vizorul său pentru a-i chema la naţionala de tineret. „Am selecţionat de la Universitatea jucători deja cunoscuţi şi pe care i-am avut la aproape toate acţiunile echipei naţionale de tineret - Silviu Lung Jr., Bărboianu, V. Găman, Gîngioveanu, M. Costea, plus Barbu şi Firţulescu la unele acţiuni. În afară de aceştia, la Craiova au apărut şi alţi jucători tineri, pe care eu îi cunoşteam, îi monitorizam... Mă aşteptam ca aceştia să debuteze în prima echipă: Buleică, Crăciun, Ologu. Toţi sunt jucători talentaţi, de perspectivă. Cred că în momentul acesta Universitatea Craiova are cei mai mulţi tineri din campionatul nostru“, a mai spus Emil Săndoi.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad

Ziua Constanta acum 9 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100, conform Agerpres.ro Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul

EURO 2024 Elveția, la un pas de optimi, după remiza cu Scoția

Ziua Constanta acum 6 ore
În al doilea meci al etapei a doua din grupa A, Scoția și Elveția au încheiat la egalitate, 1-1. Scoțienii au deschis scorul în minutul în minutul 13, prin McTominay, iar remiza a adus-o Shaqiri, cu golul său din minutul 26. Elveția a acumulat patr

A murit unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii. Ioan Es. Pop avea doar 65 de ani

Ziare.com acum 9 ore
Uniunea Scriitorilor din România a anunțat miercuri, 19 iunie, că poetul Ioan Es. Pop a decedat. Numit de Mircea Cărtărescu "unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii", Pop a trecut în neființă la vârsta de 65 de ani. "Prin di

Deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă a fost prins

Mediafax acum 11 ore
Deţinutul care miercuri a reuşit să fugă din Penitenciarul Poarta Albă a fost prins. El a fost găsit pe un câmp. Pentru a-l opri, poliţiştii au tras cu pistolul.

Vrancea: Adolescentă de 13 ani, dată dispărută după ce a plecat de acasă şi nu a mai revenit

News.ro acum 6 ore
O fată în vârstă de 13 ani din judeţul Vrancea este căutată de poliţişti după ce a plecat de acasă, din comuna Vultura, şi nu s-a mai întors.

Kievul, aproape de un Acord de Securitate cu Uniunea Europeană. Când se vor semna actele

Ziare.com acum 11 ore
Preşedinţia ucraineană a anunţat miercuri, 19 iunie, că va semna, "într-un viitor apropiat" un Acord de Securitate și cu Uniunea Europeană (UE), ultimul dintr-o serie de acorduri încheiate de Kiev cu aliaţii săi din Occident, relatează AFP. "Echipe

Locuri de muncă - 20 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
CURTEA DE APEL BRAŞOV organizează concurs pentru ocuparea pe perioada nedeterminată a 2 posturi temporar vacante de GREFIER la instanţele din circumscripţia Curţii de Apel Braşov, în data de 06.08.2024. Dosarele de înscriere la concurs se depun până

Vladimir Putin a ajuns în Vietnam pentru o vizită oficială

Adevarul acum 7 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a sosit joi în Vietnam pentru o vizită oficială în această ţară care este un partener al Moscovei încă din perioada sovietică, au informat agenţiile de presă ruse, scrie AFP.

Gafă cu repetiție. Muncitorii care pun borduri au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. S-a deschis dosar penal VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Muncitorii care fac lucrări la borduri în zona centrală a oraşului Alexandria, județul Teleorman, au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. Poliția locală s-a autosesizat și a deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă. "Având în ve

Un indian a MURIT în Italia după ce proprietarul fermei la care lucra l-a abandonat cu un braț tăiat, în urma unui accident de muncă

Gandul acum 8 ore
Un indian care muncea ca sezonier în agricultură în Italia, în apropiere de Roma, a murit miercuri, la două zile după ce a fost abandonat de către angajatorul său cu un braţ tăiat, în urma unui accident de muncă. „Muncitorul agricol indian, care suf

Vremea

București
acum

22°
joi

22°/38°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

20°
joi

17°/26°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/27°
Constanta
acum

18°
joi

18°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
Timisoara
acum

18°
joi

18°/34°
vin.

21°/36°
sâm.

23°/39°
dum.

21°/33°