Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Depozitul de deseuri de la Navodari, adus de Hasotti in atentia ministrului Mediului

Publicat in Ziua Constanta, marți 13 aprilie 2010 ·

După ce la sfârşitul lunii martie, la protestul organizat de primarul oraşului Năvodari, Nicolae Matei, senatorul PNL Puiu Haşotti, a promis că va iniţia în Parlament un proiect de lege care să interzică înfiinţarea de gropi de deşeuri periculoase în apropierea localităţilor de pe litoral, demersul acestuia a fost deja transmis autorităţilor abilitate.

Pe site-ul Senatului, în dreptul parlamentarului constănţean, la capitolul interpelări, senatorul are înregistrată interpelarea nr. 898 către Ministrul Mediului şi al Pădurilor, Laszlo Borbely, vizavi de subiectul construirii unui centru de gospodărire a deşeurilor industriale lângă Năvodari. Adresa a fost înaintată pe 29 martie, la două zile după protestul celor aproape 4.000 de năvodăreni împotriva ridicării acestui centru de colectare.

În interpelarea transmisă, senatorul constănţean prezintă succint povestea prin care primarul Năvodariului a fost obligat, printr-o sentinţă a Tribunalului Constanţa din 12 august 2009, să emită o autorizaţie de construire pentru centrul de gospodărire deşeuri industriale, investiţie care ar urma să fie pusă în aplicare de SC Ecological Center SA. Haşotti susţine, de asemenea, că suprafaţa pe care urmează să se construiască acest depozit se află în apropierea oraşului dar şi a Rezervaţiei Biosfera Delta Dunării, dar şi faptul că încă nu se ştie exact din ce ţări vor proveni deşeurile. În argumentarea sa, parlamentarul mai adaugă şi că firma care vrea să construiască depozitul nu ar fi respectat dispoziţiile art.35, alin.2 din Ordinul 860/2002, potrivit cărora „titularul proiectului ar fi trebuit să afişeze la Consiliu Local, cu acceptul acestuia, în locuri de afişare publică, anunţurile întocmite de autoritatea competentă pentru protecţia mediului".

Haşotti solicită ministrului un punct de vedere vizavi de măsurile pe care Ministerul Mediului le va lua în sensul

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CN Aeroporturi Bucureşti: Avarie la sistemul de climatizare al Aeroportului Henri Coandă / A fost afectată în special zona de îmbarcare

News.ro acum 31 minute
CN Aeroporturi Bucureşti a anunţat că, miercuri, s-a înregistrat o avarie la sistemul de climatizare al Aeroportului Henri Coandă şi a fost afectată în special zona de îmbarcare.

Echipa naţională, mesaj de Ziua Drapelului Naţional: De Ziua Drapelului, dăm totul pentru ROMÂNIA!

News.ro acum o ora
”De Ziua Drapelului, dăm totul pentru ROMÂNIA!”, este mesajul postat de contul de Facebook al echipei naţionalei, care joacă, miercuri, cu Slovacia, pentru calificarea în optimi la Euro-2024. În postarea menţionată, căpitanul Nicolae Stanciu, Ianis

România joacă, miercuri, cu Slovacia, meciul decisiv pentru calificarea în optimi la Euro-2024. Partida are loc de la ora 19.00, la Frankfurt

News.ro acum 5 ore
Naţionala României joacă, miercuri, cu Slovacia, meciul decisiv pentru calificarea în optimi la Euro-2024. Partida din grupa E are loc de la ora 19.00, la Frankfurt. Meciul va fi transmis de Pro TV. Tot de la aceeaşi oră se va disputa şi partida Bel

Canadienii atacă decizia favorabilă României, în dosarul Roșia Montană. Gabriel Resources nu renunță să solicite despăgubiri de miliarde de dolari

Ziare.com acum 2 ore
Gabriel Resources, acţionarul majoritar al Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer omonim blocat, a decis să solicite, conform datelor analizate de Profit.ro, anularea deciziei favorabile României din procedur

Avertizări ANM: Cod galben de instabilitate atmosferică în 9 judeţe şi de caniculă în 9 judeţe şi în Capitală

Mediafax acum o ora
Sunt vizate de avertizarea de instabilitate atmosferică judeţele Bihor, Cluj, Alba, Hunedoara, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi şi Dolj. Instabilitatea atmosferică se va manifesta prin averse torenţiale, intensificări ale vântului (rafale în ge

Marcel Ciolacu: Sub culorile Drapelului Naţional, generaţii de români au luptat pentru independenţă, suveranitate, unitate şi democraţie, valori în care credem cu tărie

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu transmite, miercuri, că sub culorile Drapelului Naţional, generaţii de români au luptat pentru independenţă, suveranitate, unitate şi democraţie, valori în care credem cu tărie. Să rămânem uniţi în jurul acestui simbol al id

Mihai Precup (AMEPIP) a discutat la Tokyo despre promovarea investiţiilor între România şi Japonia. El a transmis şi că România poate deveni hub regional pentru reconstrucţia Ucrainei, context în care firme din cele două ţări ar putea colabora

News.ro acum o ora
Preşedintele Agenţiei pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) Mihai Precup a discutat, la Tokyo, la întâlnirea cu un grup de lucru al Global Business Investment Support Office, din cadrul Cabinetului Secret

Mesajul lui Klaus Iohannis, de Ziua Drapelului Național „Drapelul ne reaminteşte de valorile fundamentale ale naţiunii noastre“

Ziua Constanta acum 42 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, miercuri, 26 iunie 2024, un mesaj de Ziua Drapelului Naţional,. Acesta a subliniat apartenenţa României la NATO, UE şi ONU şi a evocat nevoia de unitate. "26 iunie, Ziua Drapelului Naţional, are o însemnătat

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă: Sub culorile tricolorului stau poveştile tuturor celor care au construit România de astăzi

News.ro acum o ora
Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, afirmă miercuri, de Ziua Drapelului, că sub culorile tricolorului stau poveştile tuturor celor care au construit România de astăzi. ”Sub culorile tricolorului stau poveştile tuturor celor care au construit Româ

Un stat european elimină taxa pe uleiul de măsline. Care este motivul

Adevarul acum o ora
După ce s-a confruntat deseori cu furturi din supermarketuri în ciuda măsurilor de securitate adoptate, dar și falsificări grosolane, un stat european a decis să elimine taxa pe uleiul de măsline.

Vremea

București
acum

28°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

25°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

28°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/27°
Timisoara
acum

28°
mie.

19°/33°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°