Pana aici, toate bune. Problema este ca acest proces de renovare e atit de "amplu" incit atinge dimensiuni epice: adica e o lunga poveste careia nu i se mai stie inceputul si nu i se intrevede sfirsitul. Proiectul e sublim, dar lipseste cu desavirsire. In realitate, cladirea, monument istoric, „se gaseste" intr-o stare avansata de degradare de multi ani. Cind a fost preluata de grupul TH Hotels, care are citeva renovari de hoteluri la activ, am sperat ca nu vor intirzia sa o restaureze si sa o repuna in circuit, intr-un demers comercial firesc pentru un investitor. Lucrurile insa nu s-au intimplat asa. In 2003, proiectul era pe tapet. In 2006, se preconiza terminarea lucrarilor la finele lui 2007, urmind ca Palas sa devina cel mai mare boutique hotel din Bucuresti cu cele 150 de camere, restaurantul si sala de conferinte prevazute. In noiembrie 2007, o jurnalista scria despre grupul care poseda hotelul precizind ca are „si un hotel in faza terminala de constructie, Palas". O simpla raita la fata locului i-ar fi permis sa constate cit de departe de adevar era afirmatia ei. Anii au trecut, iar cladirea a ramas in suferinta, decrepitudinea in care era deja de mult s-a accentuat, si aceasta cu mult inainte de inceperea crizei, care ar explica de ce o societate isi amina investitiile in asteptarea unor vremuri mai clemente.
Astazi, mai mult ca oricind, efectele devastatoare ale abandonului sunt evidente. Locul ofera privirii un peisaj deja banalizat in Capitala: structura de rezistenta grav afectata (proptelele din lemn sunt acolo cel putin din 2003), elemente de decoratie macinate care se prabusesc in gol, peste doua hirtii precare care te avertizeaza sa nu-ti garezi masina acolo. „Cade tencuiala" pare sa fie leitmotivul strazilor bucurestene si in 2010. In inima Bucurestiului, la doi pasi de Primaria Capitalei a carei privire e, hotarit lucru, atintita olimpi
