Cătălin. P., de 48 de ani, din Bucureşti venise la Moeciu să-şi petreacă sărbătorile pascale. S-a cazat în 1 aprilie la pensiune, iar proprietarul acesteia, Ioan O. l-a găsit fără suflare duminică dimineaţă. Proprietarul a anunţat imediat serviciul 112, dar, deşi medicii au încercat să-l resusciteze pe turist, n-au mai avut ce face. Oamenii legii au demarat o anchetă în acest caz, dar, deocamdată exclud varianta unei crime, deoarece corpul bărbatului nu se observă urme de violenţă. Cauza exactă a morţii bucureşteanului va fi stabilită după necropsie, cadavrul acestuia fiind deja transportat la Serviciul de Medicină Legală Braşov. „Cu ocazia examinării cadavrului, pe corp, cap şi membre nu se observau urme de violenţă”, a precizat Daniela Adriesei, din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Braşov. Cătălin. P., de 48 de ani, din Bucureşti venise la Moeciu să-şi petreacă sărbătorile pascale. S-a cazat în 1 aprilie la pensiune, iar proprietarul acesteia, Ioan O. l-a găsit fără suflare duminică dimineaţă. Proprietarul a anunţat imediat serviciul 112, dar, deşi medicii au încercat să-l resusciteze pe turist, n-au mai avut ce face. Oamenii legii au demarat o anchetă în acest caz, dar, deocamdată exclud varianta unei crime, deoarece corpul bărbatului nu se observă urme de violenţă. Cauza exactă a morţii bucureşteanului va fi stabilită după necropsie, cadavrul acestuia fiind deja transportat la Serviciul de Medicină Legală Braşov. „Cu ocazia examinării cadavrului, pe corp, cap şi membre nu se observau urme de violenţă”, a precizat Daniela Adriesei, din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Braşov.