Mai avem doi ani până la noile alegeri locale. Mulţi îşi doresc să ajungă primari, însă nu mulţi ştiu cu adevărat ce presupune această funcţie.

Am aflat câte ceva despre ce presupune această funcţie, de la un primar în exerciţiu, de la un fost primar şi am mai dedus ce presupune ea şi din nefericitul eveniment ce a curmat viaţa unui primar în funcţie. În primul rând, să fii primar nu înseamnă doar să fii respectat de oameni, să fii salutat de toţi, de la vlădică, la opincă, să fii bine primit şi să fii primul informat în legătură cu evenimentele comunităţii. A fi primar este o misiune dificilă. Mulţi m-ar putea ironiza, spunând „Da, greu e să furi din banii comunităţii prin diferite manevre!". Nu mă refer aici la acest aspect. Plec de la prezumţia de nevinovăţie şi mă gândesc la primar, ca la un personaj neafectat de interese ascunse, deşi sunt conştientă că mulţi îşi doresc această funcţie tocmai din acest motiv. Mă gândesc la primar, ca la un liant între comunitatea locală şi instituţiile superioare, de la care poate obţine fonduri pentru proiectele pe care vrea să le ducă la îndeplinire. Ei bine, această misiune presupune ore de stat pe la uşi, nervi întinşi la maximum când afli că ţi-a fost suflată finanţarea de către o altă unitate administrativă, şi chiar umilinţe. De multe ori primarii, înarmaţi chiar cu cele mai bune intenţii şi cu o răbdare de fier, merg pe la uşile de unde ştiu că ar putea să obţină ceva bani pentru comunitate. De la fel de multe ori se întâmplă ca primarul să nu rezolve nimic. Ba mai mult, se întâmplă ori să nu fie băgat în seamă, ori să fie chiar umilit de atitudinea celor cu care ar trebui să colaboreze. Dar se mai întâmplă şi ca primarul, principalul ordonator de credite pe tarlaua sa, să fie supus unor presiuni de neimaginat. Să primească nişte fonduri, pe care trebuie să le şi direcţioneze imediat, conform unor contracte-cadru s