Există multe lucruri, fapte sau evenimente care pun în lumină jaful din avutul şi banul public din România. Şi este poate, tocmai de aceea, greu de făcut clasamente în materie. Dar există probabil un ocupant de necontestat al locului întâi: fituirea aşa-zisului Fond de Dezvoltare, constituit din banii obţinuţi de stat din privatizări.

Motivele ocupării locului întâi sunt legate atât de constituirea fondului cu pricina, cât şi de evaporarea lui. În ambele laturi, o adevărată alchimie de baliverne, abureli, demagogii şi diversiuni a fost îmbrobodită în jurul fondului zis "de dezvoltare" pentru a-i justifica scoaterea din circuitul banului public, pentru a-i putea face apoi de petrecanie fără probleme şi raportări publice. Şi nu este vorba de sume derizorii, ci de echivalentul a peste 3 miliarde de euro!

În privatizările din România s-au întâlnit toate balivernele şi demagogiile din arsenalul pregătit pentru ţările bananiere. Tot ceea ce a fost important economic a fost înstrăinat pe nimic la presiune externă, în numele îmbunătăţirii performanţei! Înstrăinat, pentru că de privatizare nici n-a putut fi vorba, perlele coroanei fiind preluate de companii străine tot de stat, şi nu private! Nu se ştiu comisioanele sau tainurile, cum le-a spus cineva odată.

În rest, privatizarea a fost un montaj jenant de devalizare a avutului public şi s-a soldat de fapt cu demolări, valorificări la fier vechi şi afaceri imobiliare oneroase şi doar în enorm de puţine cazuri cu preluări în gestiune de firme private care să asigure performanţe superioare. Inutil de menţionat că banii încasaţi de stat au fost mai mult decât derizorii. Acestora, câţi au fost, li s-a interzis extern să fie incluşi în buget (consideraţi fiind încasări accidentale) şi li s-a hărăzit depunerea într-un fond special spre a fi folosiţi la plăţi în contul datoriei publice externe sau p