Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Polonia îl poate alege pe celălalt Kaczynski

Publicat in Jurnalul, miercuri 14 aprilie 2010 ·

Sicriul cu corpul neînsufleţit al Primei Doamne a Poloniei, Maria Kaczynska, ucisă în accidentul de la Smolensk, a ajuns ieri la Varşovia, fiind transportat de la Moscova cu un avion militar. Înmormântarea soţilor Kaczynski va avea loc duminică, la Wavel. În faţa Palatului Prezidenţial din Varşovia, o mulţime de polonezi se adunaseră pentru a aştepta sosirea sicriului, care a fost expus publicului pentru condoleanţe, începând de ieri. Funeraliile cuplului prezidenţial se vor desfăşura pe parcursul a două zile, sâmbătă şi duminică, iar înmormântarea propriu-zisă va avea loc duminică, după cum a precizat directorul adjunct al Preşedinţiei, Jacek Sasin.

El a mai precizat că "locul unde va fi înhumat cuplul prezidenţial a fost deja ales de familie, dar acesta nu poate fi anunţat pentru moment". Pe de altă parte, agenţia de presă PAP a anunţat, citând autorităţi regionale, că Lech Kaczynski şi soţia sa Maria vor fi înmormântaţi duminică, la ora 12:00 GMT (15:00, ora României), la Cracovia, în Catedrala Wavel, unde sunt înhumaţi mai mulţi regi şi preşedinţi ai Poloniei.

La Wavel sunt înmor-mântaţi regii dinastiei Jagellonilor, părintele independenţei poloneze în 1918, mareşalul Jozef Pilsudski, generalul Wladyslaw Sikorski, şeful Guvernului polonez în exil la Londra în timpul celui de-al doilea război mondial, decedat, ca şi preşedintele Kaczynski, într-un accident de avion.

ALĂTURI DE SOŢ

Avionul cu trupul neînsufleţit al Mariei a aterizat pe aeroportul militar din capitala Poloniei la ora locală 10:35, unde aşteptau rudele apropiate ale Primei Doamne. O scurtă ceremonie a avut loc la aeroport, înainte ca sicriul să fie transportat pentru a fi depus la Palatul Prezidenţial, unde se află şi cel al soţului ei, preşedintele Lech Kaczynski, scrie AFP.

Corpul neînsufleţit al Mariei fusese identificat de fratele ei, la mo

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Macron anunţă că Franţa va furniza Ucrainei avioane de luptă Mirage

HotNews acum 5 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat joi că ţara sa va livra Ucrainei avioane de luptă Mirage 2000-5, va instrui piloţii ucraineni pentru operarea acestor aparate şi de asemenea va instrui şi echipa o brigadă de circa 4.500 de soldaţi ucra

Ciucă spune că va anunţa săptămâna viitoare dacă va candida la prezidenţiale

HotNews acum 3 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, joi seară, la Antena 3, că va anunţa săptămâna viitoare dacă va candida la alegerile prezidenţiale din toamna acestui an, scrie Agerpres. Nicolae Ciucă și liderii PNL Foto: Inquam Photos / Saul Pop „După

Ciolacu: Este exclus ca PSD să nu aibă un candidat la prezidenţiale

Mediafax acum 5 ore
Ciolacu a fost întrebat, joi seara, la Antena 3 CNN, dacă intenţionează să candideze pentru funcţia de preşedinte al României, în cazul unui vot bun duminică. Ciolacu a răspuns că alegerile trebuie privite ca o sărbătoare, adăugând apoi că „românul

UPDATE - Iaşi: Mai mulţi elevi de la o şcoală s-au simţit rău, după ce au consumat alimente în unitatea de învăţământ / Anchetă epidemiologică declanşată de DSP / Şapte copii au fost internaţi

News.ro acum 11 ore
Mai mulţi elevi de la şcoala din localitatea ieşeană Strunga vor fi aduşi, joi după-amiază, la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi, după ce s-au simţit rău în urma consumului unor alimente. La unitatea medicală au ajuns deja cinci copii, alţi 9 ur

Armele americane trimise Ucrainei nu vor lovi niciodată Moscova, dă asigurări Joe Biden. Care este motivul

Ziare.com acum 8 ore
Într-un extras dintr-un interviu cu Joe Biden publicat joi, 6 iunie, de postul de televiziune ABC, preluat de AFP, preşedintele american a dat asigurări că armele pentru care Statele Unite şi-au dat acordul de a fi folosite de Ucraina pe teritoriul

Șeful Biroului Interpol din Republica Moldova, arestat pentru ștergerea datelor infractorilor urmăriți internațional

Adevarul acum 4 ore
Șeful Biroului Interpol din Republica Moldova, Viorel Ţentiu, a fost arestat preventiv joi, 6 iunie, pentru o perioadă de 30 de zile, potrivit unei hotărâri a magistraților unui tribunal din Chișinău, relatează Radio Chișinău, citat de Agerpres.   

Parlamentari japonezi lansează un grup de lucru cu privire la OZN-uri

News.ro acum 6 ore
OZN-urile este necesar să fie luate în serios şi abordate prin prisma unor eventuale riscuri la adresa securităţii naţionale, cer parlamentari japonezi, care lansează joi un grup de lucru în acest subiect, neglijat până în prezent de către autorităţ

Asistenta medicală de la Spitalul ”Sfântu Pantelimon” reţinută în dosarul morţilor suspecte, pusă în libertate

News.ro acum 6 ore
Asistenta medicală de la Spitalul ”Sfântu Pantelimon” reţinută pentru mărturie mincinoasă în dosarul în care este anchetată moartea, în doar patru zile, a mai multor pacienţi internaţi la Terapie Intensivă, a fost pusă în libertate, joi.

Momente cumplite pentru o familie din Bihor: Două fetițe au căzut din podul casei, prin tavanul de rigips. Una este în stare foarte gravă

Ziare.com acum 11 ore
Două fetiţe, în vârstă de 5 şi 7 ani, dintr-o localitate din județul Bihor, au fost rănite joi, 6 iunie, după ce au căzut din podul casei, prin tavanul de rigips. Fata de 7 ani, inconştientă, a fost preluată de elicopterul SMURD, iar cea de 5 ani de

Şeful biroului Interpol Moldova, Viorel Ţentiu, a fost arestat pentru 30 de zile în cazul de corupţie legat de ştergerea notificărilor roşii din baza Interpol

News.ro acum 10 ore
Şeful Biroului Interpol din Republica Moldova, Valentin Ţentiu, suspect în dosarul privind manipularea notificărilor de alertă roşie şi a altor date Interpol, va sta în arest preventiv pentru 30 de zile, au decis joi magistraţii Judecătoriei Chişină

Vremea

București
acum

19°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/33°
dum.

18°/32°
lun.

20°/35°
Iasi
acum

18°
vin.

18°/30°
sâm.

17°/29°
dum.

16°/30°
lun.

19°/32°
Constanta
acum

16°
vin.

16°/24°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/26°
dum.

15°/27°
lun.

17°/29°
Timisoara
acum

15°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

20°/32°
lun.

20°/28°