Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Exclusivitate Ioan Toanchina, posibil director al Aeroportului Mihail Kogalniceanu?!

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 14 aprilie 2010 ·

La bursa zvonurilor circulă informaţia potrivit căreia unul dintre vicepreşedinţii Biroului Permanent Judeţean al PDL, şef al Direcţiei de Achiziţii Publice din cadrul Aeroportului Internaţional „Mihail Kogălniceanu", ar putea ocupa funcţia de director al instituţiei, după demisia colegului său, Gheorghe Şuţu. Surse oficiale din cadrul partidului ne-au confirmat faptul că au fost discuţii în acest sens, vizavi de instalarea lui Toanchină în fruntea Aeroportului, chiar dacă membrii BPJ au decis să-l susţină pe Ionel Manafu pentru această funcţie. Şi cum nu iese fum fără foc, l-am contactat pe liderul organizaţiei judeţene judeţene a PDL, Mircea Banias, care ne-a precizat că nu a fost luată în calcul această nominalizare şi că Manafu este cel propus: „Nu ştiu nimic despre această situaţie. Noi l-am nominalizat pe Manafu pentru a ocupa această funcţie. Toanchină lucrează într-adevăr în cadrul instituţiei dar este şef al unei direcţii". Contactat telefonic, Toanchină ne-a declarat că este angajat în cadrul Aeroportului de o lună şi este şef al serviciului de Achiziţii Publice, dar că nu se pune problema numirii sale, pentru că, din câte cunoaşte, decizia de numire a colegului său, Ionel Manafu, se află deja pe masa primului ministru şi urmează să fie semnată. Aşa cum s-a mai întâmplat şi cu alte ocazii, a se vedea cazul pedelistului Stere Sponte, director la OCPI, există posibilitatea ca venirea acestuia în instituţie să reprezinte perioada de acomodare înaintea instalării propriu-zise şi ca lucrurile să ia o întorsătură în ultimul moment. Chiar dacă zvonurile nu se vor concretiza, poziţia pe care o ocupă la acest moment este una cheie, cu atât mai mult cu cât prin această direcţie trec toate investiţiile care se derulează în cadrul Aeroportului. Cu alte cuvinte, prezenţa democrat-liberalului în cadrul instituţiei ar pune capăt eventualelor nereguli care ar putea exis

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident la o fabrică de lactate: Patru bărbați au căzut într-un bazin de decantare. Doi au murit. A fost chemat elicopterul SMURD VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Patru bărbaţi au căzut, duminică, 23 iunie, într-un bazin de decantare din curtea unei fabrici de caşcaval din localitatea Ibăneşti, judeţul Botoşani. Echipajele de salvare i-au scos pe cei patru în stop cardiorespirator. În cazul uneia dintre victi

F1: Max Verstappen s-a impus în Marele Premiu al Spaniei

News.ro acum 2 ore
Pilotul olandez Max Verstappen (Red Bull) s-a impus fără probleme în Marele Premiu al Spaniei la Formula 1 şi conduce în clasamentul piloţilor cu un avans considerabil, îndreptându-se spre al patrulea titlu mondial. Max Verstappen (Red Bull) a reuşi

Informații de ultimă oră Ar fi fost găsit cadavrul tânărului luat de viitura râului Natisone din Italia

Ziua Constanta acum 3 ore
Un cadavru a fost găsit duminică dimineaţă în râul Natisone, în apropierea albiei unde a avut loc accidentul în care au fost implicaţi cei trei tineri români. Deocamdată nu există o identificare oficială, dar este practic sigur că este vorba despre

CNAIR prelungeşte restricţiile de tonaj pe autostrăzi şi drumuri naţionale din cauza caniculei

Mediafax acum 2 ore
CNAIR anunţă că vor fi şi luni, între orele 10.00 şi 20.00, restricţii de tonaj pe autostrăzi şi drumuri naţionale din şapte judeţe şi Capitală. Decizia a fost luată din cauza temperaturilor Luini, de Rusalii sunt instituite restricţii de tonaj (7,5

Incendiu la un hotel din Ploieşti. În clădire era doar angajatul de la recepţie

News.ro acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit, duminică după-amiază, la un hotel situat într-un cartier de la periferia Ploieştiului. În urma evenimentului nu au fost victime, în clădirea afectată de foc aflându-se doar angajatul de la recepţie.

ANM emite avertizare Cod Roşu de vreme rea în Sibiu

Mediafax acum 5 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Roşu valabilă până la ora 15.50, în zece localităţi din Sibiu. Se vor semnala grindină de medii şi posibil mari dimensiuni, vijelie cu rafale de peste 90 km/h, averse torenţiale ce pot

Doi turişti, atacaţi şi răniţi de un urs în staţiunea Slănic Moldova

Mediafax acum 5 ore
Jandarmii băcăuani au intervenit duminică, după un apel la numărul unic de urgenţă 112, la ora 10:54. Jandarmii au fost direcţionaţi în zona unei unităţi de cazare, unde un bărbat şi soţia acestuia au fost răniţi de un urs. Jandarmii i-au găsit pe b

Rezultate LOTO 6/49 duminică 23 iunie 2024. Report de peste 2 milioane euro. Care sunt numerele câștigătoare la Joker și Noroc

Ziare.com acum o ora
Loteria Română a anunțat numerele câștigătoare de duminică, 23 iunie 2024. Reporturile la LOTO 6/49 depășeșc suma de 2 milioane de euro, în timp ce reportul cumulat la Noroc este de peste 1,90 milioane de euro, iar la Joker categoria I a depășit sum

Selecționerul României, Edward Iordănescu „Capătul nu e aici, vă asigur. Iar noi, împreună, luptăm până la capăt!”

Ziua Constanta acum o ora
După cel de-al doilea meci al României la Camionatul EURO 2024, de ieri seară cu echipa Belgiei, Edward Iordănescu, selecționerul Echipei Naționale de Fotbal a României a transmis un mesaj pentru suporteri. „Când imnul României răsună din zeci

Francezii amenință că își vor face nevoile în râul SENA în semn de protest

Gandul acum 2 ore
Locuitorii din Paris au amenințat că își vor face nevoile în râul Sena, în semn de protest, supărați că autoritățile locale cheltuie mulți bani pentru curățarea acestuia. Potrivit Sky News, primarul Parisului ar fi trebuit să înnoate în râu pentru a

Vremea

București
acum

33°
dum.

19°/35°
lun.

20°/35°
mar.

21°/33°
mie.

20°/33°
Iasi
acum

27°
dum.

18°/30°
lun.

18°/26°
mar.

15°/27°
mie.

16°/28°
Constanta
acum

25°
dum.

19°/25°
lun.

20°/26°
mar.

21°/25°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

19°/30°
lun.

17°/27°
mar.

16°/29°
mie.

17°/27°
Timisoara
acum

26°
dum.

21°/34°
lun.

18°/31°
mar.

18°/33°
mie.

19°/34°