Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spartan a ajuns la Forţele Aeriene

Publicat in Jurnalul, miercuri 14 aprilie 2010 ·

Cele două avioane de transport militar scurt-mediu curier de tipul C-27J Spartan au ajuns luni la Otopeni, compania Alenia Aeronautica punându-le la dispoziţia noastră pe datorie. "E cel mai bun avion mediu din lume şi zboară în Irak şi Afganistan. Va fi operaţional când echipajul va fi instruit", a declarat Giuseppe Giordo, preşedinte al Alenia North America Inc şi co-director operaţional la Alenia Aeronautica. "Avioanele C-27J vor fi puse în serviciu imediat şi va începe un proces complex de instruire avansată a echipajelor şi personalului tehnic din România, alături de integrarea, reglarea şi testarea sistemelor specifice militare", se arată într-un comunicat al companiei italiene.

Alenia Aeronautica va oferi asistenţă completă şi suport logistic, furnizând piesele de schimb, echipamentele de întreţinere a avioanelor, documentaţia tehnică, precum şi instructajul piloţilor şi al personalului de încărcare şi de întreţinere. O echipă de specialişti ai Forţelor Aeriene Române, Departamentul pentru armamente şi Centrul de cercetări şi încercări în zbor, a testat avioanele atât la sol, cât şi în zbor, între 18 martie şi 1 aprilie 2010.

Un avion Spartan se află la Baza 90 Transport aerian, iar celălalt este prezent până la 15 aprilie la Romaero Băneasa, unde poate fi văzut în cadrul expoziţiei Black Sea Defense Aerospace.

CONTRACT DE MILIOANE

Avioanele Spartan au sosit cu o întârziere de un an şi jumătate din cauza problemelor survenite cu licenţa de export, însă italienii spun că "recuperează" întârzierile. În aprilie 2009 MApN preciza că termenul de livrare era decembrie 2008, dar partea română a alocat fondurile pe 2008 cu o întârziere de şapte luni. Termenul a fost decalat atunci pentru iulie 2009, moment în care au apărut problemele cu obţinerea Licenţei de Export. Până la urmă, au ajuns la începutul acestei săptămâni. A

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ion Iliescu: Am aflat cu tristeţe că de pe scena vieţii a plecat Ileana Stana-Ionescu, o doamnă a artei teatrale şi cinematografice, un mentor pentru zeci de generaţii de actori şi un om de cultură formidabil

News.ro acum 53 minute
Fostul preşedinte Ion Iliescu scrie, luni, că a aflat cu tristeţe că de pe scena vieţii a plecat Ileana Stana-Ionescu, o doamnă a artei teatrale şi cinematografice, un mentor pentru zeci de generaţii de actori şi un om de cultură formidabil. Românii

Ciolacu: Şi România resimte pericolele războiului hibrid, care îmbracă diferite forme

Mediafax acum 2 ore
„Misiunile militarilor români din structurile de informaţii au avut o contribuţie remarcabilă la securitatea României şi la marile proiecte de politică externă ale ţării noastre. În cei 20 de ani de la aderarea la Alianţa Nord-Atlantică, România şi-

Bacalaureat 2024 Niciun candidat din județul Constanța nu a fost eliminat de la proba scrisă la limba română pentru fraudă

Ziua Constanta acum 2 ore
Azi s-a desfășurat prima probă scrisă de la Bacalaureat 2024. Niciun candidat din județul Constanța nu a fost eleiminat din examen pentru fraudă. „Nu avem elevi eliminați. Față de anii anteriori, prezența precizată de președinții centrelor de exa

Mircea Geoană, acuzat de plagiat la lucrarea sa de doctorat

Ziua Constanta acum 2 ore
Mircea Geoană, actualul secretar general adjunct al NATO și posibil candidat la alegerile prezidențiale din toamnă, se confruntă cu acuzații de plagiat. Jurnalista Emilia Șercan scrie pe site-ul PressOne că Geoană a preluat în lucrarea sa de doctora

Cum va fi vremea în Dobrogea în următoarele două săptămâni! Când sunt așteptate ploi la malul mării

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie au publicat astăzi prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Potrivit ANM, în Dobrogea după o ușoară scădere de temperatură în primele zile din interval, tendința vremii va fi de încălzire treptată pâ

Marcel Ilie Şerbuc, acuzat că a ucis-o pe fiica de 12 ani a concubinei sale şi a ascuns cadavrul într-o canapea, condamnat definitiv la 26 de ani de închisoare

News.ro acum o ora
Marcel Ilie Şerbuc, acuzat că a ucis-o pe fiica de 12 ani a concubinei sale, cadavrul copilei fiind găsit în lada canapelei într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei, a fost condamnat definitiv la 26 de ani de închisoare. .

Tîlvăr: România continuă să fie un contributor activ la întărirea capacităţilor de apărare ale NATO

Mediafax acum o ora
„În cadrul discuţiilor, au fost abordate subiecte care au vizat, în principal, cooperarea bilaterală în cadrul Parteneriatului Strategic dintre cele două ţări, precum şi aspecte relevante privitoare la situaţia de securitate din regiunea Mării Negre

Cineaştii francezi Benoît Jacquot şi Jacques Doillon, acuzaţi de violenţe sexuale, reţinuţi la Paris

News.ro acum 2 ore
Cineaştii francezi Benoît Jacquot şi Jacques Doillon, acuzaţi de mai multe actriţe, printre care Judith Godrèche, de violenţe sexuale, au fost reţinuţi luni de Brigada pentru protecţia minorilor, potrivit AFP care citează surse apropiate cazului. Ce

Edi Iordănescu, mesaj războinic înainte de România - Olanda: „E un meci de acum ori niciodată”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Edi Iordănescu (46 de ani), selecționerul României, a transmis un mesaj de luptă înaintea , din optimile Euro 2024. „Tricolorii” au avut un turneu final de vis până acum. Au câștigat grupa E și au ajuns după 24 de ani în optimile unui Campionat Euro

Zelenski: americanii nu sunt pregătiţi să invite Ucraina în NATO

Mediafax acum 2 ore
SUA nu sunt pregătite să invite Ucraina să adere la NATO, a declarat Volodimir Zelenski în cadrul unui interviu pentru o publicaţie americană. Preşedintele ucrainean a analizat atât poziţia actualului lider SUA, Joe Biden, cât şi pe cea a candidatul

Vremea

București
acum

35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/38°
mie.

19°/29°
joi

19°/30°
Iasi
acum

34°
lun.

19°/34°
mar.

17°/31°
mie.

16°/27°
joi

14°/21°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

22°/28°
mie.

20°/27°
joi

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

17°/21°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

33°
lun.

21°/33°
mar.

18°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/26°