La acest sfârşit de săptămână, în Bucureşti sunt organizate trei târguri la care vizitatorii sunt aşteptaţi în funcţie de preferinţele pe care le au.
Târgul destinat pasionaţilor de sporturi outdoor şi aventură a fost deschis începând de astăzi şi se va desfăşura până duminică la Băneasa Shopping City. Expozanţii vor aduce echipamente pentru pasionaţii de sporturi outdoor şi aventură. Vor fi prezentate ultimele apariţii în materie de timp liber, relaxare, sporturi extreme, biciclete, echipamente pentru jogging, echipamente montane şi de aventură.
Toate vor putea fi încercate gratuit pe o pistă amenajată la târgul care poate fi vizitat între orele 10.00 şi 22.00, iar intrarea este liberă. De mâine de la ora 10.30, la World Trade Center se deschide oficial Kings Holiday, care esta la a doua ediţie şi este considerat singurul eveniment de turism exclusivist.
Partenerul official al târgului este Yacht Club Regal Român, iar la deschidere vor fi prezenţi Mike Costache, preşedinte Miss Universe România şi Bianca Elena Constantin, Miss Universe România 2009.
Administratorii domeniilor Bran vor prezenta în premieră produse şi programe speciael, de la turnee internaţionale la cea mai scumpă cină în doi. Organizatorii aşteaptă şi cofirmarea participării fostului pilot de Formula 1 Niki Lauda. Târgul va putea fi vizitat vineri şi sâmbătă de la ora 10.00 la ora 18.00, iar duminică de la 10.00 la 16.00.