Instrumentele de percuţie au reprezentat marea dragoste a Luciei. Povestea pasiunii începe încă din copilărie, când părinţii au realizat că talentul său trebuie să se şi materializeze.

„Fiind născută la ţară, toată lumea m-a impulsionat să continui pe plan artistic, mai ales că în şcoală eram foarte activă la serbări. Am avut şi norocul şi şansa să avem o profesoară care s-a ocupat de noi foarte mult. Pe de cealaltă parte, mama avea ureche muzicală, dar nu a făcut carieră din aşa ceva. Cu toate acestea, au insistat să urmez acest drum tocmai pentru că aveam înclinaţii artistice de mică”, mărturiseşte artista.

„Totul depinde de cât de mult te implici”

După şcoala primară, impactul pe care concertele Filarmonicii din Timişoara l-au avut asupra Luciei a reuşit să-i deschidă noi orizonturi. „Am trecut prin toate etapele de formare a unui instrumentist. Frecventam Filarmonica din Timişoara ori de câte ori erau concerte. Eram fascinată de instrumentiştii de acolo. Ba chiar mai mult de atât, mi se părea că am în faţă nişte vedete şi nu îndrăzneam să cred că voi avea această şansă”, povesteşte Lucia Florescu.

Cu toate acestea, spiritul concurenţei între elevi a făcut-o pe artistă să îşi dorească mult mai mult. „Am învăţat foarte mult unul de la celălalt, deoarece exista un simţ al concurenţei între noi. La un moment dat ne era ruşine dacă ziua trecea iar noi nu apucam să studiem. De foarte mici am învăţat că studiul la un instrument era echivalentul antrenamentului la sportivi. Dacă nu studiai tot timpul, pierdeai din îndemânare. Foarte mult depinde de cât vrei să te implici, de cât de mult îţi place ceea ce faci”, spune percuţionista.

Îndrăgostită de muzica clasică rusească

Anii ’90 au însemnat un adevărat „boom” pentru instrumentiştii români. „După 1990 a fost o deschidere fantastică a orizonturilor instrumentişt