…disclaimer: pe Tincuta Heinzel o cunosc personal. Stiu ce poate. Pe Vasile Ernu, nu, dar i-am citit cateva interventii publice. Am urmarit – marturisesc spasit – scandalul de la AFCN mai degraba cu coada ochiului, asa ca nu ma pretind vreun specialist in problema. Pot, insa, recunoaste (sau asa-mi place sa cred) argumente pertinente atunci cand sunt aduse in discutie. La fel, pot recunoaste si bascalia. Raspunsul lui Vasile Ernu e – trebuie s-o spun si pe asta – dezamagitor. Daca raspundem la argumente cu zeflemele si insinuari de trei lei, nu ajungem prea departe cu reforma nici in cultura – nu credeti? Iar relatia stat-privat in cultura chiar merita dezbatuta serios. Pentru ca aici nu mai vorbim despre cultura – aici vorbim despre manageriatul culturii care, ne place sau nu, e o alta mancare de peste. Ce se potriveste intr-un caz, nu se potriveste in celalalt. Quod licet…:)
In fine, va las sa judecati singuri (si promit sa va tin la curent cu eventualele evolutii ale schimbului epistolar).
Scrisoare adresata coalitiei sectorului cultural indepedent
Inainte de orice, si asta pentru a inlatura orice fel de confuzie, tin sa precizez ca remarcile pe care le fac aici nu reprezinta pozitia oficiala a AFCN (ori cea a consiliului de administratie al AFCN), ci propriile mele pareri.
In ultimele saptamani petitiile sectorului independent au facut multa valva. Punerea sub semnul intrebarii a activitatii AFCN-ului a fost unul din principalele capete de acuza. Si nu neindreptatit, data fiind intarzierea lansarii sesiunii de finantare si balbaielile legate punerea in discutie publica a documentelor legate de procesul de finantare. Sunt operator independent si stiu dificultatile cu care se confrunta acest sector la fel de bine ca multi dintre petitionari, poate chiar mai bine decat unii dintre ei. Sunt in acelasi timp, mai degraba dintr-un hazard, membr
