Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum si unde isi plaseaza banii cel mai mare fond mutual

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 16 aprilie 2010 ·

BCR Monetar, cel mai mare fond mutual, a contribuit la triplarea activelor pietei in ultimul an, insa plasarea activelor de circa 290 mil. euro ale fondului nu este o misiune usoara pentru administratorul Erste Asset Management, in conditiile in care intrarile lunare au sarit in ultimul timp chiar de 30 de milioane de euro.

Principalele investitii ale fondului BCR Monetar sunt depozitele bancare, care la finele anului trecut au atras mai mult de jumatate din activele de 818,8 milioane de lei ale fondului. Intre timp, fondul a mai strans din piata circa 350 de milioane de lei. La mare distanta urmeaza titlurile de stat care au atras circa 154 mil. lei, in timp ce in obligatiunile corporative fondul BCR Monetar a plasat 148 de milioane de lei.

Principala caracteristica a unui fond monetar este lichiditatea care, pentru investitor, se traduce prin posibilitatea de a-si fructifica usor si fara costuri mari investitia, iar, pentru administrator, in gasirea unor plasamente ce pot fi lichidate rapid pe o piata de capital saraca in instrumente cu venit fix.

Mai mult, investitiile in fondurile monetare sunt orientate pe termen scurt, sub un an, clientul fiind in cautare de o alternativa la clasicul depozit bancar, astfel ca si retragerile sunt semnificative, administratorul trebuind sa gaseasca solutiile optime de plasament care sa-i permita totodata sa obtina randamente peste cele ale unor depozite clasice. De exemplu, in martie, fondul a avut subscrieri de 196 mil. lei si rascumparari de 36 mil. lei.

"Au fost momente in care am resimtit dificultati in a plasa banii. Nu exista o problema generalizata. De exemplu, la inceputul acestui an, prima decizie a BNR de reducere a dobanzii de referinta a dus la caderi de dobanda la bancile comerciale, situatie care a coincis cu un volum mare de intrari in fondul monetar. A trebuit sa deschidem alte rela

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri locale și europarlamentare 2024. Campania electorală s-a încheiat sâmbătă dimineața. Ce nu mai au voie candidații și partidele să facă

HotNews acum 41 minute
Campania electorală, care a început pe data de 10 mai, s-a încheiat sâmbătă, la ora 7,00, românii cu drept de vot fiind aşteptaţi duminică la urne să îşi aleagă reprezentanţii în Parlamentul European şi pe cei în administraţia locală, scrie Agerpres

Trump s-a prezentat drept președintele ”crypto” la o strângere de fonduri din San Francisco

Ziare.com acum o ora
Candidatul republican la preşedinţie Donald Trump s-a prezentat drept un campion al criptomonedelor şi a criticat încercările democraţilor de a reglementa acest sector în timpul unei strângeri de fonduri din San Francisco, au declarat trei surse pre

În România contează totul, mai puţin alegerile europarlamentare, scrie POLITICO

HotNews acum 41 minute
În ultima zi de campanie electorală în România, alegerile pentru Uniunea Europeană au fost despre... alte alegeri, scrie POLITICO. Chestiunile legate de UE au fost absente din campanie, partidele luptându-se mai ales pe teme locale, cum ar fi corupţ

Un judecător de la Curtea Supremă a recunoscut că a acceptat două sejururi de lux de la un miliardar american

Ziare.com acum o ora
Unul dintre cei mai conservatori doi judecători de la Curtea Supremă a Statelor Unite, Clarence Thomas, criticat pentru că a beneficiat de generozitatea unui miliardar republican, a recunoscut că a acesta i-a plătit pentru două sejururi de lux în 20

UPDATE - Premierul danez Mette Frederiksen a fost atacată în centrul oraşului Copenhaga. Un bărbat a fost arestat. Reacţii de şoc şi indignare în lumea politică daneză şi europeană

News.ro acum 8 ore
Prim-ministrul Danemarcei, Mette Frederiksen, a fost atacată şi lovită de un bărbat, vineri seara, în centrul oraşului Copenhaga, a relatat agenţia de presă Ritzau, citând poliţia şi biroul premierului, relatează Reuters. Nu a fost clar, din informa

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024. De ce este important Parlamentul European

News.ro acum o ora
Cetăţenii Uniunii Europene voteazî în perioada 6-9 iunie în cadrul alegerilor europarlamentare, pentru a-i desemna pe cei 720 de noi membri ai Parlamentului European (eurodeputaţi) pentru următorii cinci ani. De ce este important? Reuters încearcă s

Casa Albă, înconjurată de garduri de protecție. Sunt așteptate ample manifestații pro-palestinieni în acest weekend

Ziare.com acum 2 ore
Activiştii pro-palestinieni care cer încetarea războiului din Gaza şi a sprijinului american pentru Israel intenţionează să înconjoare Casa Albă în timpul unui protest, în weekend, determinând măsuri de securitate suplimentare, inclusiv instalarea d

Marcel Ciolacu: Sunt şocat de vestea atacului asupra prim-ministrului danez Mette Frederiksen. Violenţa nu îşi are locul în societăţile noastre

News.ro acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu şi-a exprimat solidaritatea cu prim-ministrul Danemarcei, Mette Frederiksen, în urma atacului suferit. ”Violenţa nu îşi are locul în societăţile noastre”, a subliniat el. Ciolacu a afirmat, vineri noaptea, într-o postare pe

ONU trece Israelul pe lista țărilor care comit violențe împotriva copiilor la o zi după ce o școală din Fâșia Gaza a fost bombardată

Ziare.com acum 2 ore
Organizaţia Naţiunilor Unite a adăugat Israelul pe lista globală a statelor şi a grupurilor armate care au comis violenţe împotriva copiilor, potrivit reprezentantului ţării la ONU, Gilad Erdan, relatează The Guardian. Vestea includerii Israelului p

România e în finala Campionatului European de Minifotbal. A învins Kazahstan la penalty-uri

Mediafax acum o ora
După ce şi-au disputat titlul mondial în 2023, atunci când „tricolorii" au egalat pe final de meci şi apoi au câştigat trofeul la penalty-uri, cele două s-au reîntâlnit în semifinala europeanului din din Bosnia & Herţegovina. La capătul timpului reg

Vremea

București
acum

26°
sâm.

22°/33°
dum.

18°/33°
lun.

23°/36°
mar.

20°/34°
Iasi
acum

22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/28°
lun.

18°/33°
mar.

18°/29°
Constanta
acum

26°
sâm.

19°/26°
dum.

19°/26°
lun.

20°/26°
mar.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

16°/26°
dum.

16°/26°
lun.

17°/28°
mar.

16°/25°
Timisoara
acum

23°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

18°/30°