Băimărenii ar putea fi chestionaţi cu privire la oportunitatea reluării activităţii la fosta societate Aurul. Conform viceprimarului Istvan Ludescher, un posibil referendum nu va avea nicio valoare juridică.
Ideea organizării unui referendum a fost lansată de consilierul local Gheorghe Grădinaru. „Primăria mi-a aprobat construirea unei locuinţe la doar 100 de metri de Romaltyn. Sunt extrem de revoltat numai la gândul că există o minimă posibilitate ca societatea să îşi redeschidă porţile", a declarat consilierul.
„Chiar ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a precizat că o astfel de acţiune ar scoate în evidenţă dorinţa cetăţenilor. Doar că nu va avea valoare juridică", a declarat Ludescher. Conform legii, un referendum poate fi organizat la propunerea primarului sau la solicitarea unei treimi din consilieri. O altă posibilitate este cea în care 20% din locuitori solicită organizarea referendumului.
Conducerea societăţii Romaltyn nu a dorit să comenteze posibilitatea ca băimărenii să decidă viitorul societăţii. „Romaltyn va funcţiona doar atunci când va întruni toate condiţiile impuse de lege şi va obţine avizul integrat de mediu", s-a limitat să spună directorul executiv Benone Munteanu.
Tinerii vor joburi
Părerile în rândul locuitorilor oraşului sunt împărţite referitor la posibilitatea redeschiderii Romaltyn. „Dacă societatea se va supune strict reglementărilor de protecţia mediului, ţinând poluarea la minim şi va oferi locuri de muncă pentru maramureşeni, nu văd nicio problemă în ceea ce priveşte redeschiderea acesteia", a declarat Andrei Achim, un băimărean de 28 ani. Vârstnicii sunt ceva mai prevăzători. „Acum în lume sunt atâtea şi atâtea dezastre... Vă daţi seama ce ar însemna pentru Baia Mare un eventual cutremur, odată ce se dă drumul la această societate?", s-a revoltat Gheorghe Horvat, un pensionar de 68