Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vacanţă la Roma, din click-uri (Galerie foto)

Publicat in Observator Cultural, vineri 16 aprilie 2010 ·

Roma. Nu mai fusesem în capitala Italiei, ştiam destul de bine cîteva oraşe din Nord, dar cam atît. Auzisem o mulţime de poveşti, o ştiam din filme şi din fotografii, şi încet-încet a crescut tot mai tare dorinţa de a vizita Roma. Decizia de a pleca în călătorie a fost intempestivă, luată în urmă cu doar două săptămîni şi pusă în practică de joia trecută pînă duminică seara. Ca în mai toate călătoriile mele, am folosit din plin resursele oferite de Internet pentru a-mi organiza drumul la Roma. De data aceasta, cu şi mai mare atenţie, pentru că am călătorit singur şi am fost mult mai atent la detalii. Ceea ce veţi citi în continuare poate fi cu uşurinţă adaptat oricărui alt oraş de vizitat.De la idee la decizie Întîi a fost un gînd nebun: ce-ar fi să plec la Roma pentru cîteva zile, de joi pînă duminică, prin aprilie? Contextul ales de mine era numai bun din punct de vedere profesional – ritm de lucru mai slab după Paşte, Observatorul în vacanţă, alte activităţi, în pauză pînă pe 12 aprilie. Mai întîi, am căutat pe cîteva site-uri alternative de zbor către Roma, cu două deziderate: să plec cît mai de dimineaţă şi să revin foarte tîrziu seara, pentru a profita la maximum de zilele libere. De asemenea, criteriul preţului era foarte important. Am accesat site-urile Tarom, Blue Air şi WizzAir, ultimele două companii low-cost, dar cu preţuri măricele cînd biletul este luat de pe o zi pe alta. Cum aceste companii low-cost ofereau condiţii apropiate de zbor, ca ore şi ca bani, am optat pentru Blue Air datorită avantajului de a ateriza pe Roma Fiumicino, legat feroviar de gara centrala, Termini. WizzAir aterizează pe Ciampino, legat printr-un autobuz de Termini, care parcurge distanţa într-un timp apropiat de cel al trenului: 45 de minute, faţă de doar 30, cu linia feroviară, dar... Roma are şi probleme de trafic rutier. Nu vă grăbiţi însă, alegerea companiei nu a înse

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri Europarlamentare 2024. Care sunt judeţele fruntaşe şi cele codaşe privind prezenţa la urne, ora 18:00. Două judeţe se apropie de o prezenţă de vot de 50%

Mediafax acum 21 minute
Duminică, 9 iunie 2024, au loc alegerile europarlamentare şi cele locale, comasate într-un singur tur. 18 milioane de cetăţeni români sunt aşteptaţi la urne pentru a-şi alege viitorii reprezentanţi în Parlamentul European. Sudul ţării este fruntaş p

Incendiu la fabrica Borsec din Harghita: Sunt flăcări puternice și degajări mari de fum

Wall-Street.ro acum o ora
Un incendiu a izbucnit în zona de birouri a fabricii de îmbuteliere a apei minerale din Borsec, cu pericol de propagare la zona de producţie, fiind transmis mesaj de avertizare RO-ALERT din cauza degajărilor mari de fum, a informat Inspectoratul pen

ALEGERI 2024 - Candidat independent pentru Primăria Braşov, arestat preventiv în ziua alegerilor, după ce l-a ameninţat pe preşedintele Biroului Electoral Judeţean

News.ro acum o ora
Un candidat independent pentru funcţia de primar al municipiului Braşov a fost arestat preventiv, sub acuzaţia de ultraj, au declarat pentru News.ro reprezentanţi ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov. El ar fi trimis un e-mail preşedintei B

Patru răniți după ce un tobogan gonflabil a fost luat de vânt. Trei copii au fost loviți în față

Ziare.com acum o ora
Trei copiii și o femeie au fost răniți de un tobogan gonflabil în localitatea Tohanul Nou din Brașov. Acesta a fost luat de vânt și a dus la accidentarea femeii și a micuților de 2 ani, 4 ani şi, respectiv, 6 ani, duminică, 9 iunie, potrivit ISU Bra

ALEGERI 2024 - Sebastian Burduja: Am votat pentru viitor, pentru schimbare, pentru toţi bucureştenii care ştiu că acest oraş merită mult mai mult / Sunt convins că la finalul acestei zile, vom avea cu toţii lucruri de sărbătorit

News.ro acum 8 ore
Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, a declarat că a votat pentru viitor, pentru schimbare şi pentru toţi bucureştenii care ştiu că acest oraş merită mult mai mult şi îl cheamă pe toţi la vot. ”Sunt convins că la finalul acestei

O femeie care figura decedată a votat la o secţie din Brăila. Dosar penal deschis de Poliție

HotNews acum 2 ore
Poliţia oraşului Însurăţei din judeţul Brăila a deschis un dosar penal pentru fraudă la vot după ce o femeie de 68 de ani, care figura în baza de date ca fiind decedată a votat la o secţie din oraş. PolițiaFoto: Cateyeperspective | Dreamstime.com Po

Narendra Modi a depus jurământul pentru un al treilea mandat de premier al Indiei

G4Media acum 45 minute
Narendra Modi a depus duminică jurământul în calitate de prim-ministru al Indiei pentru un al treilea mandat, dar va avea o marjă de manevră limitată după ce Partidul său Bharatiya Janata (BJP) nu a reușit să obțină majoritatea absolută în alegerile

Incredibil » De ce și-a anulat Gigi Becali buletinul de vot!

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
, unde electoratul își exercită opțiunile de vot, au loc momente inedite, de la o oră la alta. Martor al unui astfel de moment este nimeni altul decât Gigi Becali (65 ani), patronul celor de la FCSB și fost europarlamentar. Gigi Becali Gigi Becali

Măsurile MAI pentru a asigura ordinea și siguranța în ziua alegerilor. Peste 40.00 de angajați vor acționa duminică

HotNews acum 11 ore
Ministerul Afacerilor Interne a mobilizat, pentru ziua alegerilor locale şi europarlamentare, aproximativ 42.800 de angajaţi, la nivelul întregii ţări pentru a menţine ordinea şi siguranţa publică şi pentru a asigura măsurile de protecţie a secţiilo

Război în Ucraina, ziua 786. Kievul a lovit, în premieră, un avion de luptă rusesc de ultimă generaţie

Press Alert acum 3 ore
Forțele ucrainene au lovit pentru prima dată un avion de luptă rusesc Sukhoi Su-57 de ultimă generație. Avionul se afla într-o bază aeriană din interiorul Rusiei, a anunțat duminică agenția de informații GUR de la Kiev. Pentru a confirma lovitura, u

Vremea

București
acum

34°
dum.

19°/34°
lun.

21°/37°
mar.

19°/34°
mie.

22°/33°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

18°/30°
mie.

17°/24°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/26°
mar.

20°/27°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

16°/26°
lun.

17°/29°
mar.

15°/24°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

30°
dum.

19°/31°
lun.

19°/28°
mar.

17°/28°
mie.

16°/21°