Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preţul defăimării

Publicat in Romania Libera, vineri 16 aprilie 2010 ·

De la o vreme ne-am obişnuit să vedem că valorile din inter­be­­lic sunt tot mai mult luate peste picior, dacă nu terfelite de-a dreptul. Cei care încă se mai agaţă de gloria generaţiei anilor treizeci sunt numiţi cu dispreţ „neointerbelici", ­ceea ce e ca o palmă în plină figură. Dar, creştini, întoarcem şi celălalt obraz. De curând presa noastră jucăuşă mi-a oferit prilejul de-a asista la spectacolul mizerabil al terfelirii lui Petre Ţu­ţea. Evident, liberta­tea de opinie nu are cum să fie contestată şi de aceea spunem tot ce ne trece prin cap. Dar este libertate şi sunt libertăţi. Libertatea e cu majusculă şi pentru idea­lul ei au murit oameni. Libertăţile sunt scrise cu literă mică şi până la urmă chiar batjo­co­resc libertatea. Aşa şi acum. Putem spune despre Ţuţea că nu a avut darul scrisului, dar nu că nu ar fi strălucit prin paradoxurile gândirii sale. A făcut ani grei de puşcărie fiindcă i-a detestat pe comunişti şi ştia că prin ei ţara se va duce de râpă. Dacă personalitatea sa, acum în 2010, este înjosită, aceasta se datorează tocmai leprei comuniste travestite în haine europene, a cărei acţiune nocivă intuiţia sa de altminteri o prevăzuse de mult. În urmă cu 2o de ani, în paginile acestui ziar, la „Lumea creştină", Petre Ţuţea era restituit marelui public care nu ştia mare lucru despre generaţia lui Mircea Eliade. Însuşi Andrei Pleşu a scris atunci despre Ţuţea pe care printr-un gest de nobil respect l-a numit un ţăran imperial. Nimic mai frumos pentru a asocia cele două nivele, opinca şi elita, ceea ce-l caracterizează pe gânditor. Ce e foarte jos a trudit, a luptat şi a suferit. Ce e foarte sus, coroana, şi-a asumat în alt fel răspun­derea şi suferinţa, dar in­spirate din aceeaşi puternică iubire de ţară. Acum lumea s-a întors cu fundul în sus. Mă întreb: Om fi răi şi bătuţi în cap, dar probabil că mai funcţionează ceva aici. Care e preţul infam al defă

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Somații - 19 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Somaţie. Potrivit încheierii de şedinţă din data de 12.06.2024 emisă de Judecătoria Zărneşti, jud. Braşov, în dosarul nr. 4565/338/2023, se înştiinţează orice persoană interesată că reclamantul Păpăruz Adrian a formulat acţiune civilă având ca obiec

David Popovici s-a calificat în finala probei de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie

Mediafax acum 9 ore
Popovici s-a calificat în finală cu cel mai bun timp: 47.82. Patrick Dinu nu s-a calificat în finală, el ocupând locul 8, ultimul, în prima serie a semifinalelor. Finala este programată miercuri, de la ora 19:52. ULTIMELE ȘTIRI BEC publică rezultate

Restricții de circulație din cauza caniculei. Ce trebuie să știe transportatorii

Press Alert acum 11 ore
Foto: Arhivă CNAIR instituie, miercuri, în intervalul orar 10:00 – 20:00, restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din 16 județe

Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului

News.ro acum 12 ore
Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului. Potrivit agenţiei de presă americane Associated Press (AP), artistul în vârstă de 43 de ani a fost oprit în seara zilei de luni, în Sag Harbor (Long Island), New York. Cântă

Alegeri 2024 BEC a anunțat rezultatele finale ale alegerilor europarlamentare

Ziua Constanta acum 9 ore
În urma centralizării celor 19.870 de secții de votare organizate în țară și în străinătate, situația se prezintă astfel: Numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale, care s-au prezentat la urne este de 9.444.894. Gradul de particip

Două femei însărcinate din Maramureș, intubate după ce s-au intoxicat cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor

Ziare.com acum 6 ore
Caz șocant într-o localitate maramureșeană. Şase persoane s-au intoxicat, marţi seară, 18 iunie, cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor. Două surori, de 17 și 23 de ani, ambele însărcinate, sunt inconştiente şi intubate. "Echipajul CBRN din

Euro 2024: Portugalia - Cehia, scor 2-1. Recorduri pentru Cristiano Ronaldo şi Pepe

News.ro acum 6 ore
Echipa naţională a Portugaliei a învins marţi seara, la Leipzig, scor 2-1, echipa naţională a Cehiei, într-un meci din grupa F a turneului final Euro 2024. Încă din startul meciului, portughezii au bifat două borne istorice: Cristiano Ronaldo a deve

Viktor Orban: Ungaria este pregătită să sprijine candidatura premierului Rutte la funcţia de secretar general al NATO

News.ro acum 12 ore
Premierul Viktor Orban a confirmat, marţi, într-o postare pe X, că şi-a ridicat obiecţiile pe care le avea faţă de candidatura omologului olandez Mark Rutte la şefia NATO, iar Slovacia, prin preşedintele său, a făcut un anunţ asemănător, astfel că î

Cel puţin patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, într-un cutremur de magnitudinea aproape 5

News.ro acum 11 ore
Un cutremur de magnitudinea aproape 5 s-a soldat marţi cu patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, potrivit presei oficiale, relatează AFP. Seismul a zguduit, loc la ora locală 13.24 (12.54, ora României), oraşul Kashmar (nord-est), unde

Corvinul Hunedoara va întâlni echipa ungară Paksi FC, în primul tur preliminar al Ligii Europa

News.ro acum 13 ore
Echipa Corvinul Hunedoara va întâlni formaţia Paksi FC din Ungaria, în primul tur preliminar al Ligii Europa, conform tragerii la sorţi de la Nyon.

Vremea

București
acum

22°
mie.

22°/35°
joi

23°/38°
vin.

20°/32°
sâm.

19°/34°
Iasi
acum

20°
mie.

20°/32°
joi

17°/29°
vin.

14°/27°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

17°
mie.

17°/26°
joi

20°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

15°/30°
joi

18°/27°
vin.

16°/28°
sâm.

19°/31°
Timisoara
acum

18°
mie.

18°/36°
joi

22°/33°
vin.

19°/34°
sâm.

22°/39°