Nu încape îndoială că Mihail Gorbaciov a fost unul dintre marii oameni politici ai secolului XX.
Unii îl consideră cel mai mare, pentru că a pus capăt Războiului Rece într-o manieră admirabilă. A evitat un război atomic şi tradiţionala baie de sânge care însoţeşte dezmembrarea unui imperiu. Alţii zic să fim mai precauţi: secolul XX n-a avut doar Războiul Rece, ci şi două conflagraţii mondiale, fiecare cu eroii ei.
A fost, într-adevăr, un om providenţial. Sunt voci care spun: comunismul se prăbuşea şi dacă nu era Gorbaciov; în locul lui venea altul care făcea la fel. Fals! Dacă în 1985 ajungea „la butoane" unul ca Brejnev, Uniunea Sovietică îngheţa pentru încă treizeci de ani. Iar odată cu ea, întreaga Europă de Est. Am fi păşit în mileniul III ca nişte iobagi ai unei dictaturi sinistre. Ceauşescu ne-ar fi condus până la moarte şi chiar dincolo de ea. Rolul providenţial jucat de Gorbaciov nu-l fereşte însă de interpretări subiective sau de-a dreptul neadevărate.
La întâlnirea de la Clubul Diplomaţilor i-am pus o întrebare cu bătaie dublă. Am zis aşa: „Domnule preşedinte Gorbaciov, după cel de-Al Doilea Război Mondial, propaganda comunistă din România avea o lozincă favorită: «Stalin şi poporul rus / Libertate ne-au adus», ceea ce e un fals istoric. În decembrie 1989, nimeni nu a scandat «Gorby şi poporul rus / Libertate ne-au adus», deşi dacă ar fi făcut-o, n-ar fi fost departe de adevăr. Ne puteţi spune ce legătură există între această libertate şi faptul că în decembrie 1989 au intrat în România de două ori şi jumătate mai mulţi «turişti» sovietici decât în decembrie 1988?"
Gorbaciov s-a făcut mai întâi că nu înţelege tâlcul întrebării. I-am oferit şi cifre: cu 35.000 de „turişti" sovietici mai mulţi în decembrie 1989 decât în decembrie 1988. Talonat de Ion Iliescu, care-i şoptea în urechea stângă minciunele de intrigant bătrân, Mihail Gorbaci
