La solicitarea redacţiei noastre, Jaroslaw Godun, directorul Institutului Polonez din România, ne-a scris cîteva rînduri despre tragedia întîmplată Poloniei. Vestea m-a surprins pe Valea Oltului, în scurtul popas pe care-l făceam în drumul spre casă, la Bucureşti. Mă întorceam din Polonia, unde săptămîna de după Paşte a stat sub semnul simbolic al evenimentelor istorice de la Katyn. Pe 7 aprilie, la invitaţia lui Vladimir Putin adresată omologului său polonez Donald Tusk, o delegaţie poloneză din care făceau parte politicieni şi reprezentanţi ai cultelor a mers la Katyn pentru a comemora 70 de ani de la uciderea ofiţerilor polonezi, victime ale regimului totalitar stalinist. Trei zile mai tîrziu, preşedintele Poloniei urma să se deplaseze la Katyn cu o altă delegaţie, la care se alăturau şi reprezentanţi ai familiilor celor ucişi de sovietici în 1940. Cu o zi înainte de tragedie, i-am auzit pe mulţi dintre oficialii din această delegaţie dînd declaraţii pe toate posturile de televiziune şi radio. Katynul devenise unul dintre subiectele fierbinţi ale orei. Reprezenta promisiunea că relaţiile ruso-polone vor intra pe un nou făgaş, că toate resentimentele trecutului îşi vor găsi drumul spre iertare, că ruşii, asumîndu-şi genocidul şi cerîndu-şi iertare de la polonezi, vor reuşi să aline durerea unei răni încă deschise pe trupul Poloniei. Şi iată, cîteva ore mai tîrziu, primesc prin telefon această veste şocantă, care m-a făcut să cred pentru cîteva momente că sînt victima unei farse de prost gust, că auzul îmi joacă feste, că totul e ireal, că e imposibil să fie real... Vestea mi se părea de-a dreptul absurdă, aberantă, halucinantă... Uneori, realitatea poate să fie astfel. M-am gîndit imediat că în avion sînt persoane pe care le cunosc personal, că m-am întîlnit cu unele dintre ele în ianuarie, că am vorbit cu altele la telefon de curînd, că de unele mă lega