Poliţiştii olteni au reţinut ieri doi tineri din comuna Izvoarele, care sunt cercetaţi pentru tentativă de omor deosebit de grav. Cei doi l-au înjunghiat de mai multe ori pe un bărbat din localitate, victima fiind la un pas de moarte.
Doi tineri din comuna Izvoarele, judeţul Olt, au fost reţinuţi ieri de poliţie pentru 24 de ore. Ilie Nedeloiu, de 19 ani, şi Petrişor Doica, de 18 ani, sunt cercetaţi pentru tentativă de omor deosebit de grav, după ce la sfârşitul lunii martie l-au înjunghiat de mai multe ori pe Dumitru Răducanu, de 45 de ani, din localitate. Victima a ieşit din spital zilele trecute.
Potrivit anchetatorilor, Nedeloiu şi Doica l-au bătut pe Ionuţ Vlad, din comună. Ca să scape de agresori, băiatul s-a refugiat în curtea lui Dumitru Răducanu. Cei doi bătăuşi au intrat după el şi au continuat să îl lovească. Auzind ţipete, Răducanu a ieşit să vadă ce se întâmplă. Bărbatul a încercat să ia apărarea victimei, dar a fost înjunghiat de cei doi agresori.
„M-au înjunghiat în spate şi în coaste“
„Eram în casă. Am auzit câinii lătrând şi ţipete de ajutor şi am ieşit afară. Şi Doica, şi Nedeloiu aveau cuţite în mână. I-am luat apărarea lui Ionuţ, pentru că am crezut că îl omoară. M-au lovit cu cuţitul de mai multe ori în spate şi în coaste. Prima dată au vrut să mă înjunghie în inimă, dar m-am apărat şi mi-au trecut lama cuţitului prin mână. Nu ştiu ce au avut cu mine, pentru că nu le-am făcut nimic. Le-am zis doar să iasă afară din curtea mea şi i-am luat apărarea lui Ionuţ, pentru că este prieten cu fiul meu“, a povestit Dumitru Răducanu. „După ce m-au înjunghiat, am strigat după ajutor şi apoi nu mai ştiu ce s-a întâmplat. M-am trezit la spital“, a completat bărbatul.
Acesta a fost transportat la spitalul din Slatina, unde a fost internat de urgenţă. „Victima a fost salvată, datorită faptului că a fost dusă la spital