Şoc după şoc pentru „gruparea Mazăre". După ce Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la mai multe excepţii de neconstituţionalitate, formulată de avocaţii capilor administraţiei publice locale constănţene, a venit rândul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să adopte o poziţie similară.
Ieri după-amiază, judecătorii Curţii Supreme au respins recursurile formulate de avocaţi, prin care aceştia cereau, în continuare, sesizarea Curţii Constituţionale şi suspendarea procesului. Mai exact, este vorba despre dosarul în care primarul Radu Mazăre şi preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, alături de alte 35 de persoane, sunt judecaţi pentru retrocedările din Constanţa, făcute în baza legii 10/20001, în urma cărora s-a înregistrat, potrivit procurorilor DNA, un prejudiciu de circa 114 milioane de euro. În urmă cu aproximativ o lună, avocaţii celor 37 de inculpaţi au invocat mai multe excepţii de neconstituţionalitate, solicitând trimiterea dosarului la Curtea Constituţională şi suspendarea judecării cauzei. Excepţiile respective vizau legala sesizare a instanţei, privind dispoziţiile legii 78/2000 - care incriminează faptele de corupţie - , fiind vorba despre organizarea şi funcţionarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi, respectiv, modul în care sunt expuse faptele de corupţie în legea respectivă. Primarul Mazăre şi mâna sa dreaptă, Nicuşor Constantinescu, sunt judecaţi pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, cu obţinerea de avantaje patrimoniale, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, fals intelectual, în formă continuată şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni. În contextul în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul inculpaţilor privind sesizarea Curţii Constituţionale, procesul în care „echipa" Mazăre este judecată pentru fapte d