Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Inamicul obezitatii: TOPINAMBURUL

Publicat in Formula AS, sâmbătă 17 aprilie 2010 ·

(Nap porcesc)

Este foarte posibil sa nu fi auzit niciodata de aceasta leguma medicinala, desi ea creste si la noi in tara. Nici nu este de mirare, pentru ca studiile despre efectele sale terapeutice sunt de data foarte recenta, la fel ca si popularitatea ei. De ce a devenit celebru topinamburul? Pentru ca este foarte util in slabit, una din marile obsesii ale mileniului in care traim. Principala lui calitate este ca ne ajuta sa tinem in frau apetitul alimentar. In Germania si in Marea Britanie, aceasta planta-leguma este o adevarata senzatie, deoarece tot mai multe persoane isi optimizeaza curele de slabire cu ajutorul sau, obtinand rezultate evidente si, foarte important, durabile. Iata ce zice, de pilda, doamna J. Stevenson, una dintre miile de paciente care folosesc topinamburul pentru a slabi: "Sunt supraponderala de zece ani si am tinut atat de multe regimuri si am incercat atat de multe medicamente de slabit, incat le-am pierdut numarul. De aceea, cand mi s-a propus sa tin un regim de slabit cu topinambur, am acceptat, de dragul rudelor, dar nu credeam ca va functiona in cazul meu. Am inceput, totusi, sa imi reduc portia de hrana si am luat pilule cu topinambur, care au avut asupra mea un efect nesperat! Pur si simplu, mi-au redus nevoia de mancare, mai ales intre mese. Am luat pilulele vreme de doua luni si jumatate, timp in care am slabit cinci kilograme, pe care nu le-am mai pus la loc. Secretul a fost aceasta planta, care m-a ajutat sa trec peste accesele de foame si sa mananc ce si cat mi-am propus".

Efectele de control si de diminuare a apetitului alimentar nu sunt insa singurele virtuti medicinale ale topinamburului, care este si un extraordinar ajutor in cazul diabetului, al tulburarilor digestive si al infectiilor. Mai multe despre efectele acestei plante medicinale vom cunoaste in cele ce urmeaza, dupa ce vom afla mai intai ce este si

Articolul in Formula AS >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Actriţa Ileana Stana Ionescu s-a stins din viaţă după o grea suferinţă

Mediafax acum 49 minute
Ileana Stana Ionescu şi-a dat ultima suflare pe patul de spital, la vârsta de 87 de ani. În ultima perioadă, actriţa s-a confruntat cu probleme grave de sănătate. „Cu durere în suflet, anunţăm trecerea la cele veşnice a actriţei Ileana Stana Ionescu

Paraşutistul căzut pe pista Aerodromului Clinceni a murit la spital

Ziua Constanta acum o ora
Paraşutistul căzut la aterizare, duminică, 30 iunie 2024, pe pista Aerodromului Clinceni a murit la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti (Floreasca). "În urma accidentului în care un paraşutist a căzut la aterizare pe pista Aerodromului Clinceni, fa

Cod galben de caniculă în București: recomandările ISU pentru această perioadă

Wall-Street.ro acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare meteorologică cod galben, pentru municipiul București și județul Ilfov, valabilă între 30 iunie și 1 iulie. Valul de căldură va persista, iar temperaturile maxime vor fi în continuare deos

Euro-2024: Un bărbat a fost arestat după ce s-a urcat pe acoperişul stadionului din Dortmund, unde se juca Germania -Danemarca - VIDEO

News.ro acum o ora
Un bărbat a fost arestat, sâmbătă seară, după ce a urcat pe acoperişul stadionului din Dortmund, în timpul meciului Germania-Danemarca din optimile de finală ale Euro 2024, a anunţat duminică poliţia locală. Sâmbătă seară, în jurul orei 22.27, chiar

Incendiu de amploare pe marginea DN 1, între Ploieşti şi Braşov. Circulaţia este îngreunată din cauza fumului - VIDEO

News.ro acum o ora
Traficul rutier pe DN1 se desfăşoară cu dificultate, duminică după-amiază, din cauza unui incendiu care a cuprins un lan de culturi agricole. Focul a pornit de la o combină.

Incendiu la o stație GPL din Mehedinți în urma unui accident rutier. Cum a pornit focul VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Un accident rutier a provocat un incendiu la o stație GPL din județul Mehedinți. Potrivit Potrivit Centrului Infotrafic, în urma impactului, unul dintre autoturisme a ricoşat într-un recipient GPL al unei staţii GPL. Astfel, a pornit incendiul. Pomp

Premierul ungar Viktor Orban vrea o alianță a partidelor europene de extremă dreaptă: „O nouă epocă începe”

Adevarul acum 2 ore
Premierul ungar Viktor Orban a anunțat intenția de a forma un nou grup parlamentar european, împreună cu partidul de extrema dreaptă austriac şi mişcarea centristă a fostului premier ceh Andrej Babis, denumit „Patrioţi pentru Europa”.

Peste 134.000 de candidați susțin luni prima probă scrisă a Bacalaureatului

Press Alert acum 2 ore
Foto: Arhivă Peste 134.000 de candidați susțin luni prima probă scrisă a Bacalaureatului, cea la Limba și literatura română. Potrivit Ministerului Educației, în țară sunt organizate 477 centre de axamen. Probele scrise din prima sesiune a examenului

Bacalaureat 2024 Luni, 01 iulie, prima probă. Iată ce obiecte sunt interzise la examen

Ziua Constanta acum o ora
Încep probele scrise la Bacalaureat 2024, începând de luni, 01 iulie. Probele scrise din prima sesiune (iunie - iulie) a examenului național de bacalaureat 2024 se vor desfășura în perioada 1 - 5 iulie în 477 de centre. Iată ce obiecte sunt interz

Viktor Orban anunţă intenţia de a forma un nou grup parlamentar european

News.ro acum o ora
Partidul lui Viktor Orban, Fidesz, nu a făcut parte din niciun grup în Parlamentul de la Strasbourg de când a virat spre dreapta mai dură în 2021, când a părăsit PPE, formaţiune din care face parte şi Partidul Liberal francez (LR). Duminică, premier

Vremea

București
acum

36°
dum.

21°/36°
lun.

20°/38°
mar.

20°/37°
mie.

19°/28°
Iasi
acum

33°
dum.

20°/33°
lun.

19°/35°
mar.

18°/34°
mie.

17°/21°
Constanta
acum

31°
dum.

22°/31°
lun.

20°/28°
mar.

21°/29°
mie.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

34°
dum.

19°/34°
lun.

20°/31°
mar.

17°/21°
mie.

16°/17°
Timisoara
acum

32°
dum.

21°/33°
lun.

22°/34°
mar.

17°/24°
mie.

15°/27°