Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ioan Chirilă a povestit fascinant despre prezenţa lui Neagu la Mondialul din '70: "Cel mai scump gol din istoria fotbalului românesc"

Publicat in Gazeta Sporturilor, duminică 18 aprilie 2010 ·

În cartea despre turneul final din Mexic, nea Vanea l-a pus pe rapidist chiar înaintea lui Dobrin ca potenţial de atac: "Pentru unii, a susţine acest lucru ar însemna un sacrilegiu"

Momentul de glorie al lui Sandu Neagu la echipa naţională a fost Mondialul din '70. A prins doar un sfert de ceas la meciul de debut, 0-1 cu Anglia, dar au urmat cîte 90 de minute cu Cehoslovacia (2-1) şi cu Brazilia (2-3). E omul care a marcat primul gol al "tricolorilor" în Mexic, punctul de 1-1 cu Cehoslovacia. În cartea sa "Mexico '70 - Jurnal sentimental", Ioan Chirilă descrie cu har reuşita memorabilă a rapidistului.

"Radu Nunweiller trimite o pasă în adîncime. Cui? Şi-a amintit, poate, că ultimul gol, cel de la Stuttgart, a fost înscris de Neagu. Deci, pasă la Neagu! Giuleşteanul, uşor surprins, preia totuşi în mare viteză şi porneşte pe culoarul deschis de Petras în meciul cu Brazilia. Neagu forţează, pătrunde în careu, între Dobias şi Migas. Acum e la zece metri de poartă! La opt! Îl mai are în faţă doar pe Horvath, căpitanul echipei cehoslovace. Fentă spre stînga! Horvath cade în cursă. Neagu răsuceşte mingea spre interior, ca să nu intre în unghiul mort al porţii. Horvath revine. Dar Neagu strecoară mingea printre picioarele «căpitanului de la Marsilia». Acum e singur! Vencel se cabrează. Neagu e în colţul careului. Trei fundaşi cehoslovaci sînt pe urmele lui. Totul depinde de o fracţiune de secundă. E un moment formidabil, cînd răsuflarea tăiată încetează să fie doar o figură de stil. Şi astfel Neagu, în cea mai frumoasă acţiune a carierei sale de fotbalist, prelungeşte pînă la maximum iluzia că va trage puternic la poartă, pentru a-l fixa pe Vencel. În clipa următoare, Neagu, acelaşi Neagu care a ratat faimosul penalty din minutul 90 al finalei de Cupă cu Dinamo, loveşte mingea cu latul, spre bara din dreapta sa (şi a noastră). Vencel e imobilizat d

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 6 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 5 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 5 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 3 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 5 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 5 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 9 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Atac armat într-un supermarket din SUA. Cel puțin doi oameni au fost uciși

Ziare.com acum 3 ore
Cel puţin două persoane au fost ucise şi mai multe rănite, inclusiv un ofiţer de poliţie, într-un atac armat care a avut loc vineri, 21 iunie, într-un supermarket din oraşul Fordyces, statul american Arkansas, a anunţat media locale, citate de Reute

Cunoscutul scriitor basarabean pentru copii Spiridon Vangheli a murit/ Doliu naţional în Republica Moldova

G4Media acum o ora
Ziua de luni, 24 iunie, va fi zi de doliu naţional în Republica Moldova, „în semn de tristeţe şi pentru a-i aduce un omagiu scriitorului Spiridon Vangheli”, care a decedat vineri la vârsta de 92 de ani, a anunţat în cursul acestei seri preşedintele

Barcelona vrea să elimine închirierea apartamentelor pentru turişti până în 2029

G4Media acum 5 ore
Barcelona vrea să pună capăt închirierii apartamentelor turistice până în 2029 pentru a facilita accesul la locuinţe pentru rezidenţi, a anunţat vineri primarul acestui oraş din nord-estul Spaniei, care găzduieşte anual milioane de turişti, transmit

Vremea

București
acum

23°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°
Iasi
acum

20°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

19°/28°
mar.

19°/27°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
mar.

17°/27°
Timisoara
acum

23°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/33°
lun.

19°/31°
mar.

18°/32°