Naţionala de handbal masculin tineret s-a calificat, duminică, la turneul final al Campionatului European din 2010 (Slovacia), după ce s-a clasat pe locul secund în grupa a V-a preliminară, ale cărei partide s-au desfăşurat la Braşov, informează Mediafax. Tricolorii antrenaţi de Titel Răduţă şi Gabriel Armanu au obţinut o victorie, un egal şi o înfrângere, în grupa a V-a de calificare. În ultimul meci, duminică,echipaRomâniei a remizat dramatic, cu Austria, scor 25-25 (11-12). Handbaliştii români au dominat repriza secundă, dar erau conduşi cu 25-23, în ultimul minut de joc, reuşind in extremis să egaleze, de la 7 metri, prin Cristian Ghiţă. Apoi, echipa României a fost nevoită să aştepte şi disputarea ultimei partide din grupă, Franţa-Norvegia, de rezultatul căreia depindea calificarea. Franţa a câştigat, cu 32-25, şi a ajutat România să se califice la turneul final. Turneul final al CE de tineret va avea loc în Slovacia, între 29 iulie şi 8 august. Comentarii (0) Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)
Nume
Comentariumicsoreaza | mareste
Am citit si accept Regulile pentru postarea comentariilor.
Adauga comentariu
Va rugam activati JavaScript pentru a posta un comentariu
Naţionala de handbal masculin tineret s-a calificat, duminică, la turneul final al Campionatului European din 2010 (Slovacia), după ce s-a clasat pe locul secund în grupa a V-a preliminară, ale cărei partide s-au desfăşurat la Braşov, informează Mediafax. Tricolorii antrenaţi de Titel Răduţă şi Gabriel Armanu au obţinut o victorie, un egal şi o înfrângere, în grupa a V-a de calificare. În ultimul meci, duminică,echipaRomâniei a remizat dramatic, cu Austria, scor 25-25 (11-12). Handbaliştii români au dominat repriza secundă, dar erau conduşi cu 25-23, în ultimul minut de joc, reuşind in extremis să egaleze, de la 7