La doi ani după ce a pierdut la „masa verde“ un meci câştigat pe teren, Rapid a călcat Steaua în picioare cu un scor de legendă, după o evoluţie entuziasmantă. Giuleştiul e în doliu, dar are un mod original de a pătimi. Suferinţa pierderii lui Sandu Neagu a fost mutată pe pielea steliştilor, care au alte motive de a jeli: pentru ei, au murit şansele la titlu.
Rapidul a trăit o seară specială. Şi înainte de meci, dar mai ales după. Lumea a venit la stadion nu doar pentru a vedea o eventuală victorie cu Steaua, dar şi pentru a cânta în memoria lui Sandu Neagu. Recunoştinţa fanilor giuleşteni a fost răsplătită înzecit. Cu o muză care nu putea veni decât din Ceruri, tribunele din Grant au dansat de la început până la sfârşit. Iar dacă un erou a murit, unul a renăscut: Alexandru Ioniţă.
Chiar dacă nu e decât un salvator de împrumut de la FC Köln, puştiul Giuleştiului a stârnit regrete. Pentru el, nu eterne, întrucât va mai avea şansa să revină la Rapid. Ioniţă şi-a început recitalul în minutul şapte, când a reluat cu capul în poartă o centrare a lui Bozovici. La scurt timp, în minutul 14, Kapetanos a cerut un scurt intermezzo, pentru un gol din penalty. Cam singura fază în care Steaua s-a văzut în careul lui Bornescu.
Roş-albaştrii nici nu
s-au bucurat bine, că au trebuit să scoată din nou mingea din propria poartă. Acelaşi Ioniţă o dinamitase acolo. Cu doi comici ai gazonului în centrul defensivei, Jelev şi Tudose, nici n-a fost de mirare că Rapidul a mai „lovit" de două ori, prin Cesinha şi Constantin, din penalty. Cu Gigi Becali alungat de la stadion, cu un Tănase buimac şi cu un Bogdan Stancu ameţit, pe care nici ciorba de potroace nu l-ar fi putut „drege", Steaua, în repriza secundă, şi-a jelit şansele la titlu. Printre lacrimi, un ochi şi la tabelă: se făcuse 5-1, gol Helder.
La 20 martie 2008, Steaua câştiga la „m