Dintre toti ministrii care s-au perindat in guvernarile din ultimii 20 de ani, cu greu cred ca se poate gasi unul mai smecher, mai arogant, mai suficient si condescendent, intr-un cuvant mai tare si mai sigur pe el decat Radu Berceanu. Mai pisicher decat cel mai versat combinator de cartier si mai sugubat decat un mim, Radu Berceanu isi exerseaza umorul negru si ironia aproape de zeflemea cu un cinism devastator asupra umililor sai concetateni.

Nu de putine ori replicile ministrului Transporturilor te lasa pe tine insuti fara replica, nu pentru ca ar detine un adevar irefutabil, ci pentru ca reusesc sa imbine de cele mai multe ori adevarul cu cinismul si detasarea nevinovata cu aroganta si sfidarea cea mai crasa.

De fiecare data cand Berceanu ne anunta ca nu vom avea autostrazi, e ca si cum ministrul, cu toata autoritatea oficiala a statului, incearca doar sa se transpuna in rolul mesagerului destinului care ne anunta ca este scris, in stele si nori, ca un fapt de netagaduit, ca nu vom avea transporturi decente niciodata, nu vom avea autostrazi mult timp de acum incolo si, in general, orice am face, nu prea vom reusi sa scoatem capul in lume niciodata.

Exista un fatalism ancestral pe care Radu Berceanu reuseste, cu voie sau fara voie, sa il transmita de minune, precum nimeni altul. Cand este intrebat de ce nu se face "aia" sau "cealalta", incepi sa inveti sa anticipezi raspunsul - "nu sunt bani", "credeti ca oricine altcineva, in locul meu, ar reusi?" sau "asta este, e o utopie sa ne imaginam altceva". Suprarealismul lui Berceanu se poate inscrie cu succes in trendurile artistice si culturale ale secolului XXI.

Toate aceste asteptari au fost insa intrecute de acelasi Radu Berceanu in ultimul sau interviu pe care l-a acordat jurnalistilor de la Gandul. Pe scurt, daca mai exista cineva care nu intelesese cam cat de grava