Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Colecţionar de medalii, pasionat de facerea lumii

Publicat in Adevarul, luni 19 aprilie 2010 ·

Tudor Giurgică Tiron, elev în clasa a X-a la Colegiul Naţional din Iaşi, s-a „specializat“ în premii la competiţii naţionale şi internaţionale de fizică. Tudor ia de patru ani toate medaliile la fizică şi este fascinat de proiectul din Elveţia care reface naşterea universului.

Tudor Giurgică Tiron are 17 ani şi este elev în clasa a X-a la Colegiul Naţional din Iaşi. Tânărul este pasionat de fizică, iar din clasa a VII-a şi până în prezent, a luat numai premii I la competiţiile naţionale şi internaţionale de fizică.

Mai mult, luna aceasta, Tudor va fi unul dintre reprezentanţii României la Olimpiada de Ştiinţe a Uniunii Europene care va avea loc în Suedia. La începutul acestui an, Tudor a fost primul clasat la proba de baraj pentru Olimpiada de Ştiinţe a Uniunii Europene, intrând astfel în lotul naţional al României. „În clasa a VIII-a, am reprezentat România la Olimpiada de Ştiinţe pentru Juniori, la etapa internaţională în Coreea de Sud. Am luat aurul", a spus băiatul.

Are multă încredere în şansele echipei sale de a se întoarce acasă cu o medalie. „Avem şanse serioase să câştigăm. Singura echipă despre care ştiu că este foarte bine pregătită este cea a Germaniei. La Göteborg totul va fi practic, experimental. Subiectele sunt făcute astfel încât să încurajeze colaborarea între membrii echipei", a adăugat el. Tudor mai spune că fără profesorul lui nu ar fi reuşit să obţină atât de multe premii.

„Multe dintre rezultatele mele se datorează profesorului Jean Rotaru. El m-a ajutat, mi-a fost alături mereu şi mi-a inspirat pasiunea pentru fizică", povesteşte adolescentul. Rezultatele bune pe care le-a obţinut de-a lungul timpului l-au recomandat ca participant la semnarea acordului de aderare a României la Organizaţia Europeană pentru Cercetare Europeană (CERN), eveniment care a avut loc pe 11 februarie, în Elveţia. Tudor l-a însoţit atunci pe

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Război în Ucraina, ziua 807. Zelenski și-a reînnoit apelul pentru arme cu rază lungă de acțiune

Press Alert acum o ora
< p> Președintele ucrainean Volodimir Zelensk și-a reînnoit apelul pentru mai multe arme cu rază lungă de acțiune și apărare aeriană, după ce un atac cu rachete a ucis șapte persoane, inclusiv doi copii, scrie BBC. Atacul rusesc asupra orașului Viln

Cine sunt marii favoriți ai alegerilor în Franța. Cetăţenii, chemaţi la urne după ce Macron a dizolvat Parlamentul SONDAJ

Ziare.com acum 40 minute
Votul pentru Adunarea Națională a Franței continuă, duminică, 30 iunie. Aproximativ 49 milioane de francezi sunt chemaţi la urne.Cel de-al doilea scrutin se va desfășura pe 7 iulie. Conform sondajelor, extrema dreaptă este marea favorită, în faţa st

EURO 2024 Germania merge în sferturi, după victoria cu Danemarca

Ziua Constanta acum 9 ore
A doua echipă calificată în sferturile de finală ale Campionatului European de fotbal din Germania, după Elveția, este selecționata țării gazdă, care a dispus de Danemarca în optimi. La Dortmund, Germania s-a impus cu 2-0 (0-0), prin golurile lui Ha

Optimile Euro 2024 continuă cu Anglia – Slovacia şi Spania - Georgia

Mediafax acum 2 ore
19:00 Anglia - Slovacia (Gelsenkirchen ) Anglia ajunge în optimi în calitate de câştigătoare a Grupei C, deşi nu şi-a atins cu adevărat potenţialul. „Ştim că performanţele nu au fost acolo, ştim că putem face mai mult", a recunoscut fundaşul Kieran

Europa îşi ţine răsuflarea: De la 1 iulie vine la cârmă Viktor Orban, prietenul lui Donald Trump şi al lui Vladimir Putin. Ce ar putea însemna preşedinţia Ungariei la Consiliul UE?

News.ro acum o ora
În contextul ascensiunii extremei drepte în Europa, Ungaria populistului Viktor Orban, un apropiat al Kremlinului, urmează să preia preşedinţia UE la 1 iulie. Este o perspectivă care provoacă îngrijorare la Bruxelles, dat fiind numărul tot mai mare

Incendiu URIAȘ în Grecia, la Nord de Atena. MAE a emis alertă de călătorie

Gandul acum o ora
Un incendiu uriaș a izbucnit sâmbătă într-o zonă dens împădurită din Grecia, la aproximativ 20 de kilometri nord de Atena. Zona nu este una turistică, relatează Agerpres. Incendiul este însă alimentat de vântul puternic. Fumul degajat de flăcări se

Prognoza meteo, 30 iunie 2024: vreme caniculară, cu temperaturi sufocante. Unde vin furtunile

Adevarul acum o ora
Meteorologii au anunțat că duminică, 30 iunie 2024, vremea va fi frumoasă, cu temperaturi mai ridicate față de valorile normale pentru această perioadă din an, în cea mai mare parte a țării.

Estonia: Kristen Michal, actualul ministru al mediului, desemnat pentru funcţia de premier în locul Kajei Kallas, care va conduce diplomaţia UE

News.ro acum o ora
Partidul Reformei din Estonia, aflat la putere, a ales, sâmbătă, un înlocuitor pentru prim-ministrul Kaja Kallas, care se pregăteşte să preia funcţia de nou şef al politicii externe a Uniunii Europene, relatează dw.com. Comitetul executiv al partidu

Tentativa de lovitură de stat eşuată în Bolivia: Fostul şef al armatei, transferat la o închisoare de maximă securitate

News.ro acum 3 ore
Fostul şef al armatei boliviene, generalul Juan José Zuniga, şi alţi doi ofiţeri de rang înalt acuzaţi că au condus lovitura de stat eşuată de miercuri împotriva preşedintelui Luis Arce au fost arestaţi preventiv sâmbătă şi plasaţi în două închisori

Cine este Gavin Newsom, cel care l-ar putea înlocui Joe Biden în alegerile prezidențiale din SUA

Adevarul acum o ora
Gavin Newsom, guvernatorul Californiei, este politicianul favorit să-l înlocuiască pe Joe Biden în cazul în care actualul lider de la Casa Albă, în vârstă de 81 de ani, s-ar retrage din cursa prezidențială, potrivit Sky News.

Vremea

București
acum

29°
dum.

21°/36°
lun.

20°/38°
mar.

20°/37°
mie.

19°/28°
Iasi
acum

29°
dum.

20°/33°
lun.

19°/35°
mar.

18°/31°
mie.

17°/21°
Constanta
acum

30°
dum.

22°/30°
lun.

20°/28°
mar.

21°/29°
mie.

22°/26°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

19°/31°
lun.

20°/31°
mar.

18°/23°
mie.

16°/18°
Timisoara
acum

27°
dum.

21°/35°
lun.

22°/34°
mar.

17°/24°
mie.

15°/28°