Modernizarea armatei Ucrainei este în curs, dar industria militară trebuie să aleagă între perpetuarea dependenţei de industria-mamă din Rusia sau trecerea în civilie. Complexul militaro-industrial ucrainean număra pe timpul URSS 3.000 de întreprinderi, dar majoritatea s-au deteriorat rapid după proclamarea independenţei.
După desprinderea de Uniunea Sovietică, în 1991, Ucraina a moştenit o armată de aproape un milion de oameni, al treilea arsenal nuclear din lume şi un complex militaro-industrial interdependent de Rusia. În 1992, Kievul a acceptat să cedeze Moscovei toate armele nucleare sovietice pentru a fi distruse.
În 1994, Ucraina încheia un parteneriat cu NATO. Din această perioadă datează procesul de modernizare şi cooperare a armatei ucrainene cu alte forţe armate occidentale - în Kosovo, Liban, Sierra Leone.
Preşedintele prooccidental Viktor Iuşcenko a declanşat, în urmă cu doi ani, procesul de trecere la o armată de profesionişti. S-a stabilit ca până în 2010 Ucraina să aibă o armată constituită numai din angajaţi voluntari. Costul trecerii la profesionism a fost estimat la 47 de miliarde de grivne (6,5 miliarde de euro). Ministerul Apărării de la Kiev a anunţat reducerea forţelor armate la 100.000 de militari până în 2015.
Citiţi şi:
VIDEO „Teroriştii", vânaţi de elicopterele Armatei Române
VIDEO „Detectoarele morţii", luate şi de statul român
Aliaţi ai NATO
În 2002, a fost semnat Planul de Acţiune NATO-Ucraina, iar între 2003 şi 2005 o unitate ucraineană a participat la Forţa Multinaţională din Irak, sub comandă poloneză. Cooperarea cu armatele ţărilor NATO şi prezenţa pe teatre de operaţiuni din diverse zone ale lumii au schimbat aerul de armată sovietică, mai ales din rândul ofiţerimii, care în ultimul timp, nu au mai fost şcoliţi în Rusia, ci în Ucraina şi chiar în Occident. Beretele albastre ale U
