Carrefour, cel mai mare operator de hipermarketuri de pe piata, a raportat vanzari brute de 269 mil. euro in T1 la nivel local, in crestere cu 7,3% fata de primele trei luni din 2009, si temperarea declinului in unitatile mai vechi de un an.
Excluzand efectele expansiunii, vanzarile companiei s-au diminuat cu 2,3% in lei in intervalul mentionat, dupa ce in ultimele doua trimestre din 2009 acestea inregistrau rate de declin in jurul a 11%.
Carrefour este primul retailer alimentar care raporteaza vanzarile pe trimestrul intai. Compania a revenit pe crestere in acest an datorita expansiunii, desi in 2009 a franat puternic extinderea retelei sale de hipermarketuri in Romania.
"In ciuda dificultatilor economice pe aceste piete, vanzarile totale s-au majorat cu 0,6% in T1 in Grecia si cu 3,6% in Romania (in lei), comparativ cu primele trei luni din 2009, datorita majorarii suprafetelor de vanzare operate pe cele doua piete", se arata in raportul Carrefour.
Retailerul francez avea la finele lunii martie din acest an 22 de hipermarketuri si 25 de supermarketuri in Romania.
In intervalul aprilie 2009 - aprilie 2010, Carrefour a deschis un hipermarket in centrul comercial Grand Arena din Capitala, dar a inchis o unitate in mallul Armonia Center din Braila, dupa decizia dezvoltatorului de a renunta temporar la acest proiect.
Dinamica pe segmentul supermarketurilor a fost mai mare, in intervalul mentionat fiind deschise 6 unitati Carrefour Market la nivel local, cu o suprafata totala de vanzare de circa 6.000 de metri patrati.
Compania franceza a franat brusc investitiile in expansiunea pe piata hipermarketurilor in 2009, dupa ce cu doar un an inainte inaugura 11 unitati de acest gen si anunta planuri de extindere cu 7 magazine noi pe an pana in 2012.
Schimbarea de strategie a permis celor mai mari competitori ai sai, Real si Kaufland