Primăria a dat ieri în folosinţă cele opt locuinţe construite cu fonduri Phare
Administraţia locală a oraşului Hârşova, în frunte cu primarul Tudor Nădrag, a inaugurat ieri, două obiective de investiţii importante pentru comunitate. Este vorba despre cimitirul cel nou şi despre cele opt locuinţe pentru rromi.
La cele două evenimente au fost prezenţi, alături de edilul-şef al oraşului, consilieri locali, angajaţi ai Primăriei Hârşova, dar şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Cristian Darie.
Începând de ieri, opt familii de rromi din Hârşova şi-au găsit adăpostul în locuinţele construite de către autoritatea locală cu fonduri Phare. Casele, cu două sau cu trei camere, sunt racordate la utilităţi: au alimentare cu apă, canalizare şi vor fi racordate la reţeaua de energie electrică. Încălzirea se va face cu sobe. Potrivit primarului Tudor Nădrag, contribuţia Uniunii Europene în acest proiect este de opt miliarde de lei vechi, iar contribuţia proprie a autorităţii locale, de patru miliarde lei. Edilul-şef din Hârşova a precizat că zece persoane din rândul beneficiarilor de etnie rromă au participat nemijlocit la ridicarea caselor. „La intervenţia noastră, în caietul de sarcini s-a impus condiţia ca măcar un membru al familiilor beneficiare să fie angajat de către constructor pe perioada lucrării. Cu această ocazie, persoanele recrutate astfel au participat şi la cursuri de specializare în aceste meserii, ca de pildă, cea de zugrav", a precizat Tudor Nădrag. Cele opt familii de rromi au fost selectate în urma unor anchete sociale efectuate de către reprezentanţi ai Asociaţiei „Rromi Speranţa Hârşova" - ONG înfiinţat datorită acestui proiect - în colaborare cu asistenţii sociali. Beneficiarii fac parte din familii cu mulţi copii. Condiţia pentru a primi aceste locuinţe este să-şi trimită toţi copiii la şcoală şi să aibă un venit minim pentru