Cererea deschisă de proiecte pentru domeniul 3.1 a fost lansată în urmă cu doi ani, iar bugetul alocat Regiunii Centru pentru astfel de proiecte a fost stabilit la 18,54 milioane euro. Până în prezent, la sediul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Centru au fost depuse, de către autorităţile publice locale din mediul urban, un număr de 12 proiecte prin care s-au solicitat spre finanţare 29,39 milioane euro. Nici un contract de finanţare nu a fost semnat până în prezent pe acest domeniu, iar, din totalul proiectelor depuse, două proiecte au fost respinse şi şase cereri sunt încă în curs de evaluare, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
"Scopul acestui domeniu de intervenţie îl constituie îmbunătăţirea calităţii infrastructurii serviciilor de asistenţă medicală şi repartizarea echilibrată a acestora pe teritoriul regiunii. Aceasta este o infrastructură medicală la care, de nevoie, cu toţii vom apela. Pe acest domeniu au depus proiecte autorităţile publice locale din oraşe şi cele din mediul rural. În multe cazuri, condiţiile de spitalizare sau aparatura folosită în spitale şi ambulatorii lasă mult de dorit şi sunt destul de departe de standardele europene. Avem nevoie de infrastructură de sănătate de calitate în fiecare judeţ şi localitate a regiunii, pentru a se asigura accesul egal al cetăţenilor la serviciile medicale. Practic, şi la acest domeniu fondurile disponibile s-au dovedit insuficiente comparativ cu gradul nevoii de finanţare", a declarat domnul Simion Creţu, director general ADR Centru.
F. A. Cererea deschisă de proiecte pentru domeniul 3.1 a fost lansată în urmă cu doi ani, iar bugetul alocat Regiunii Centru pentru astfel de proiecte a fost stabilit la 18,54 milioane euro. Până în prezent, la sediul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Centru au fost depuse, de către autorităţile publice locale din mediul urban, un număr de 12 proi